În mijlocul grădinii cu meri creştea un păr, unul singur. Cum de ajunse acolo, nimeni nu ştia, dar pentru că avea trunchiul înalt şi viguros, iar, din când în când, mai făcea şi pere, nimeni nu se gândise să-l taie. Într-o primăvară, după ce câţiva ani la rând nu făcuse nici o fructă, cineva observă sus, în vârful părului, o floare mare roz, care se clătina, vioaie, în bătaia vântului:
- Are haz, că la toamnă o să rodească, râse acesta.
- Mare fericire pe capul nostru, adăugă altul.
Dar floarea de păr nu a înţeles gluma celor doi şi a continuat să se dea uţa, uţa veselă, sub pulberea de aur a soarelui. Începuse chiar să-i placă să privească de acolo, de la înălţime, puzderia de flori, una mai mică decât alta. ,,Ce fel de mere vor putea creşte din florile astea care de-abia se zăresc?! Ehei, suratelor, am intenţii mari şi n-o să mă las până nu voi ajunge cel mai frumos măr din livadă!”
- N-o să ajungi niciodată! încercă o floare din vârful unui măr să o facă să înţeleagă, cât de cât ceva.
- De ce?!
- Cum o să ajungi măr, când creşti într-un păr?
- Eu pot să ajung ce vreau, aşa să ştii. Si, mai bine poartă-ţi ţie de grijă... Nu vezi cât de pricăjită eşti?
- Bine, dar...
Şi din clipa aceea, floarea de păr, care voia să ajungă măr, nici nu se mai uită în jos...Tot în sus privea.
- Ţinta mea e să ajung la fel de rotund şi auriu ca soarele sau hai, ca luna...
Pe la jumătatea verii, socoti că a sosit timpul să arunce, totuşi, o privire şi în jos, să vadă ce mai fac celelalte mere: toate erau mici, verzi şi lunguieţe, de-ţi era mai mare milă să le priveşti.
- Hm! Cum de au îndrăznit să se pună cu mine? De-abia mai am răbdare să aştept până cineva o să spună:
- Aşa măr, mai rar!
De mândrie se înroşise şi se umflase în coajă atât de tare, încât se rupse din codiţă şi, din creangă în creangă, ajunse jos, pe pământ.
- Ia te uită ce surpriză! glumi cineva.
- Aş, o pară mălăiaţă! spuse lucrurilor pe nume altcineva.
2 comentarii:
Povestea este foarte frumoasa si educativa.Din ea am invatat ca nu trebuie sa fim laudarosi si ca nu trebuie sa ne dorim sa fim ceea ce nu suntem.
Foarte bine!
Voi rescrie răspunsul tău cu diacritice:
Povestea este foarte frumoasă şi educativă. Din ea am învăţat că nu trebuie să fim lăudăroşi şi că nu trebuie să ne dorim să fim ceea ce nu suntem.
De reţinut! După semnele de punctuaţie se lasă spaţiu.
Trimiteți un comentariu