Era odată un îngeraş care se tot juca pe plaiul cerului cu mingi de
stele. În fiecare zi se dădea pe un tobogan de curcubeu, sărea şi făcea tumbe pe norii pufoşi. De dimineaţă până seara se juca plin de veselie. Când venea noaptea, lua câte un pumn de vise frumoase şi le presăra pe pământ, mai ales copiilor cuminţi. Îngeraşul nu se odihnea niciodată. Îi plăcea prea mult cum adormeau copilaşii de sub cerul înstelat.
Într-o seară, se uita spre Pământ şi i se părea că sunt şi acolo tot atâtea stele ca acolo sus. Credea că au căzut din cer atunci când el împrăştia visele. Dintr-o dată se gândi: oare cum este să visezi? Oare cum este să te trezeşti dimineaţa şi să vezi că visul se împlineşte?
Mai luă un pumn de vise şi îl presără peste copilaşii care dormeau. Îi privea curios. Îi privea cu drag. Dintre toţi copilaşii, unul zâmbea deseori prin somn. Era Fabian, băieţelul cu cel mai frumos zâmbet. Ştia despre el că e bolnăvior…şi totusi, ce frumos zâmbea prin somn! Uitându-se la el, îngeraşului îi apăru prima lacrimă de drag. Vru neapărat să meargă pe pământ, lângă Fabian. Voia să îi dea visul însănătoşirii şi să îl ajute să se împlinească.
Îl rugă pe Dumnezeu să îi dea voie să meargă printre îngerii pământului. Dumnezeu a zâmbit şi i-a spus că la asta se gândise şi El. I-a umplut aripile cu stele şi curcubeie, i-a dat un coşuleţ cu ciocolate în forme de îngeraşi şi câteva cărţi de colorat. Când era gata să plece, l-a chemat şi i-a mai dat o cutie învelită în staniol auriu, dar îngeraşul nu a mai avut timp să mai întrebe sau să se mai uite să vadă ce este înăuntru. Zbură iute către pământ, spre cămăruţa de spital unde dormea Fabian. Răsuflă uşurat că a reuşit să ajungă înainte să răsară soarele. Puse toate darurile pe noptiera lui şi îl privea cum dormea cufundat în lumea viselor.
La un moment dat, băieţelul se văită…Zâmbetul dispăruse. În schimbul lui apăru o grimasă de durere. Îngeraşul sări repede şi îi puse aripa lui pe frunte. Fabian se linişti, zâmbi din nou şi se trezi.
Pe noptiera lui străluceau darurile aduse de îngeraş. Copilul nu mai putea de bucurie! Nu ştia la care să se uite mai întâi. Le luă pe rând. Într-un final ajunse la cutia aurie. Era legată cu o fundă albastră. O tot răsuci pe toate părţile să vadă cum o poate desface. Îngeraşul îl ajută. Fabian era aşa de curios! Şi îngeraşul la fel. Oare ce era în cutie?...Când desfăcu uşor cutia, doar îngeraşul a putut înţelege că acolo era visul cel frumos al lui Fabian, visul de a fi sănătos. Dintr-o dată, băieţelul se simţi bine, boala dispăruse. Medicul a venit şi i-a spus că Dumnezeu a făcut o minune.
Îngeraşul tresălta de bucurie, iar Fabian spuse ţopăind:
- Acum ştiu cum se numeşte surpriza din cutie: MINUNE!
Din clipa aceea, Fabian şi îngeraşul au plecat spre casă şi s-au jucat cu toţi copiii din vecini. Le-au dat şi lor steluţe şi curcubeie şi ciocolăţele în formă de îngeraşi. I-au învăţat să viseze şi să fie prieteni cu îngerii, fiindcă doar aceştia aduc din cer ,,cutia cu minuni”…
( Maria Doina Leonte - din ,,Povestiri pentru Fabian )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu