DEGEŢEL - după Fraţii Grimm

         

          A fost odată un tăietor de lemne care avea o nevastă şi şapte copii. Oamenii erau foarte săraci şi copiii aceştia, veniţi unul după altul, le îngreuiau şi mai mult viaţa. Prâslea, adică cel mai mic decât ei, era din cale-afară de pirpiriu. Când se născuse nu era mai mare decât un deget, de aceea îi şi dădură numele de Degeţel.

          Cu toate acestea, Degeţel era mai deştept decât toţi şi pricepea foarte multe lucruri, dar nu-i plăcea să trăncănească.

          În sfârşit totul ar fi mers cum ar fi mers în casa pădurarului, dacă n-ar fi venit un an tare secetos şi nu i-ar fi încolţit o foamete atât de mare, încât pădurarul şi nevasta lui hotărâră să se descotorosească de copiii pe care nu mai aveau cum să-i hrănească.

          Şi într-o seară, pe când băieţii dormeau, pădurarul îi spuse nevestei cu inima plină de durere:

          —Ascultă, nevastă, decât să-i vedem murind de foame sub ochii noştri, mai bine îi ducem mâine în pădure, îi punem să culeagă găteje şi noi plecăm încetişor, lăsându-i acolo.

          Degeţel auzise ce vorbiseră părinţii lui, căci se strecurase încetişor din pat, sub scăunelul cu trei picioare pe care stătuse taică-său şi ascultase tot, fără să-l poată vedea cineva.

          În zorii zilei se duse la marginea unui pârâu, îşi umplu buzunarele cu pietricele albe şi se întoarse acasă.

          Când porniră cu toţii, intrară într-o pădure atât de deasă, de nu se putea vedea la un pas. În timp ce copiii adunau neştiutori găteje, tatăl şi mama se îndepărtară încetişor, spre capătul celălalt al pădurii. O luară pe un drum cotit înapoi spre casă.

          Când se treziră singuri şi părăsiţi, copiii începură să plângă. Degeţel nu plânse, căci el ştia drumul înapoi spre casă. Îl semănase doar cu pietricelele albe culese de la râu, şi din care mai avea încă în buzunare. În cele din urmă le vorbi:

          —Nu mai plângeţi şi nu vă mai temeţi, frăţiorii mei! Eu cunosc drumul şi vă voi duce înapoi acasă.

          Fraţii îl urmară şi Degeţel îi conduse înapoi spre casă, pe acelaşi drum pe care veniseră. Copiii nu îndrăzniră întâi să intre şi se aşezară cu toţii în dreptul uşii, să asculte ce vorbeau părinţii.

          Se întâmplase ca proprietarul moşiei să le trimită nişte bani pe care li-i datora de mult. Femeia se duse la măcelărie să cumpere carne.

          După ce se săturară, nevasta pădurarului oftă şi zise:

          —Vai, unde or fi acum bieţii noştri copii? Ce s-ar mai fi ospătat, săracii, cu ceea ce ne-a rămas! Tu şi numai tu eşti de vină că i-am pierdut!

          Copiii răspunseră toţi dintr-o dată:

          —Aici suntem, măicuţă! Aici! Aici!

          Femeia alergă într-un suflet să le deschidă, îi sărută şi le spuse:

          —Cât sunt de fericită că vă văd iar lângă mine, dragii mamii!

          Copiii se aşezară la masă şi mâncară cu poftă, iar părinţii nu mai puteau de bucurie.

          Dar bucuria de ai avea pe copii lângă ei ţinu atâta vreme cât ţinură şi banii. Când aceştia se terminară, se gândiră iar să-i ducă în pădure. Degeţel trase din nou cu urechea, făcându-şi o socoteală a lui: să presare din nou pietricele de-a lungul drumului. Dar când să iasă din casă, pentru a merge la pârâu, găsi uşa încuiată. Se gândi să presare firmiturile din bucata de pâine pe care avea să i-o dea maică-sa pentru drum aşa cum presărase şi pietricelele.

          A doua zi, Degeţel era sigur că îi va fi din nou uşor să găsească drumul. Dar nu mai găsi nici urmă de firimitură pe drum. Pe toate le ciuguliseră păsărelele.

          Degeţel se urcă în vârful unui copac şi zări hăt, departe, dincolo de marginea pădurii, o luminiţă mică de tot, ca de la o candelă. Când se dădu jos din copac, lumina dispăru fără urmă şi nu mai văzu nimic. Vai şi amar de el. Tot umblând şi îndreptându-se către locul unde i se tot părea că o zăreşte din nou, văzu, într-adevăr, că se afla aproape de capătul pădurii.

          Ajunse la poarta unei case mari. Bătu sfios în poartă. O femeie îi deschise şi îl întrebă ce doreşte.

          —Suntem nişte bieţi copii rătăciţi şi vă rugăm să ne lăsaţi să ne odihnim peste noapte aici.

          Văzându-i atât de frumoşi şi speriaţi, femeia le răspunse aproape plângând:

          —Sărmanii mei copilaşi, aici locuieşte un căpcăun care mănâncă copii.

          —Vai, bună doamnă, dacă nu ne primiţi şi rămânem în pădure, tot ne mănâncă lupii; aţa că oricum e mai bine să ne mănânce domnul Căpcăun. Poate că s-o îndura de noi şi nu ne-o mânca, dacă îl veţi ruga şi dumneavoastră frumos, spuse Degeţel.

          Nevasta căpcăunului, nădăjduind că îi va putea ascunde în noaptea aceea de ochii bărbatului ei, le deschise poarta şi-i lăsă să se încălzească la un foc bun, unde se rumenea, într-o frigare, un berbec întreg, pentru cina căpcăunului.

          Tocmai pe când începuseră a se încălzi, copiii auziră în uşă bătăi puternice. Femeia se grăbi să ascundă copiii sub pat.

          De cum intră, căpcăunul spuse, mirosind în dreapta şi în stânga, că simte miros de carne proaspătă în casă.

          —Aici se petrece ceva necurat! Adăugă apoi şi, ridicându-se de la masă, se duse de-a dreptul la pat.

          —A, ia te uită! Vânatul acesta proaspăt vine tocmai la timp, să-i pot ospăta pe cei trei căpcăuni pe care i-am poftit la masă. Trebuie să sosească de azi în câteva zile.

          Şi zicând aceasta îi scoase pe copii, unul câte unul, de sub pat. Bieţii băieţi îi căzură în genunchi şi-i cerură îndurare, dar totul fu zadarnic.

          —Dar nu vezi că pentru astăzi ai destulă carne? Răspunse femeia. Ia te uită la viţelul acesta cât este de mare! Apoi mai un berbec la frigare şi o jumătate de porc.

          —Asta aşa e, ai dreptate! Atunci dă-le să mănânce bine, să nu slăbească cu nici o jumătate de gram şi du-i imediat la culcare!

          Apoi, căpcăunul bău puţin peste măsură, ceea ce-l sili să se ducă la culcare ceva mai devreme.

          Avea şi el la rândul lui şapte fete, nişte copile cu obrajii foarte rumeni, căci mâncau şi ele carne fragedă ca şi tatăl lor. Şi mai aveau ochii cenuşii, rotunzi, nasuri coroiate şi guri mari, cu dinţi lungi şi rari. Nu erau încă înrăite de tot, dar se vădeau de pe acum lacome de sânge, căci îi muşcau pe bieţii copii cum le ieşeau în cale.

          Fetele dormeau toate la un loc, într-un pat mare, şi aveau fiecare din ele câte o coroniţă de aur pe cap. În odaia aceea se mai afla încă un pat mare. Femeia îi culcă pe cei şapte băieţi în acel pat, apoi se întoarse la bărbatul ei.

          Degeţel se temea ca tatăl fetelor să nu se răzgândească şi să vie peste noapte să-i ucidă. De aceea se dădu tiptil jos din pat, scoase coroniţele de aur de pe capul copilelor şi le puse pe capetele fraţilor săi, încoronându-se apo şi pe el.

          Aşa cum bănuise, căpcăunul se trezi pe la miezul nopţii sări din pat, luă cuţitul cel mare, apoi rosti, făcând mare haz:

          —Ia să vedem noi ce mai fac micii noştri ştrengari? Şi întră, dibuind pe întuneric, în odaia unde se aflau copiii. Degeţel îngheţă de frică, simţind mâna căpcăunului pipăindu-i capul. Acelaşi lucru îl făcu şi cu ceilalţi fraţi ai lui. Când dădu de coroniţe îl auzi mormăind:

          —Vai de mine şi de mine, ce mare poznă era să fac!

          Şi îndreptându-se către patul fetelor strigă:

          —Iată-i, aceştia sunt voinicii mei!

          Şi zicând acestea tăie pe rând capetele celor şapte fete ale sale.

          Apoi, mulţumit de faptă, se duse iar la culcare.

          Cum îl auzi sforăind, Degeţel îşi deşteptă fraţii, le spuse în şoaptă să se îmbrace repede şi să-l urmeze. Ceea ce şi făcură. Coborâră încetişor în grădină, săriră zidul şi pe-aici le fu drumul.

          De cum deschise ochii, căpcăunul îi spuse femeii:

          —Urcă să mi-i pregăteşti pe ştrengarii de aseară!

          Femeia crezu că era vorba să-i îmbrace. Dar mare-i fu groaza când îşi găsi cele şapte fete cu capetele tăiate.

          Văzând că întârzie prea mult, căpcăunul urcă şi el. Dar rămase împietrit la ceea ce i se arătă înaintea ochilor.

          —Vai de mine şi de mine, ce-am făcut! Dar lasă că mi-o vor plăti ei! Femeie! Dă-mi repede cizmele mele de şapte leghe, să pot alerga cât mai iute. Şi lasă că pun eu mâna pe ei!

          Căpcăunul porni apoi la drum şi găsi, în sfârşit, cale pe unde o luaseră copiii. Nu se aflau decât la vreo sută de paşi de casa lor părintească. Îl văzură pe căpcăun cum umbla de la un munte la altul. Deodată, degeţel zări o stâncă. Îi ascunse repede pe cei şase frăţiori în spatele ei, apoi se piti şi el în aşa fel ca să-l poată urmări cu ochii pe căpcăun.

          Acesta era foarte obosit de drumul străbătut şi se gândi că n-ar fi rău să se odihnească puţin. Dar… să vezi şi să nu crezi… Se aşeză tocmai pe stânca în spatele căreia se ascunseră copiii.

Obosit cum era, adormi foarte curând şi începu să sforăie. Degeţel le şopti fraţilor să fugă cât puteau de repede acasă, până nu se deşteaptă din somn căpcăunul. Copiii îi ascultară sfatul şi se grăbiră să fugă.

Degeţel se apropie tiptil de căpcăun, îi scoase binişor cizmele şi se încălţă cu ele. Cizmele erau bineînţeles, foarte largi şi foarte lungi, dar, fiind fermecate, se micşorau sau se măreau după nevoie, aşa că îi veneau ca şi cum ar fi fost croite anume pentru el.

Băiatul se duse de-a dreptul la casa căpcăunului şi o găsi pe nevasta lui jelindu-şi copilele ucise.

—Bărbatul dumitale este în mare primejdie, îi zise el. A căzut în mâinile unei bande de tâlhari care au jurat că îl vor ucide dacă nu le va fi dat tot aurul şi argintul pe care le aveţi. Mi-a dat cizmele lui, pentru ajunge cât mai repede şi pentru a vă încredinţa că vin din partea dumnealui.

Femeia îi dădu lui Degeţel tot avutul lor pentru a-şi scăpa bărbatul.

Băiatul se întoarse la locuinţa părinţilor săi încărcat cu toate bogăţiile. Apoi, încălţat cu cizmele căpcăunului, s-a dus la curtea unde auzise că e nevoie de un crainic care să aducă veşti de la armata ce se afla în luptă la două sute de leghe depărtare. Băiatul a mers la rege şi i-a spus că el se leagă să-i aducă veştile de la armată până în seara aceleiaşi zile. Regele a făgăduit o mare sumă de bani. Degeţel nu stătu mult pe gânduri şi, până a nu se însera, aduse regelui veştile.

Apoi, de când învăţase drumul, mai aducea şi doamnelor de la curte veşti de la ai lor, adunând astfel câştiguri mari.

După ce îndeplini ani de zile slujba de crainic şi adună multe bunuri, se întoarse la casa părintească.

Puse să i se facă tatălui său atelierele cele mai frumoase, îi ajută şi pe fraţii săi şi duse o viaţă lipsită de griji şi de necazuri, până la adânci bătrâneţi.

Vocabular:

pirpiriu                      - mic, slab, fraged, sensibil;

să trăncănească      - să vorbească mereu fără

                                   rost;

să se descotorosească - să scape de cineva sau

                                         ceva;

găteje                            - vreascuri;

cotit                               - cu cotituri, întortocheat;

căpcăun                        - monstru închipuit ca

                                        mâncător de oameni,

                                        om rău, crud;

nădăjduind                   - sperând;

coroiat                          - încovoiat;

leghe                            - veche unitate de măsură

                                        pentru   distanţe folosită

                                        în unele ţări  (4- 5,5km);

crainic                          - persoană care anunţă

                                      ştirile, persoană care

                                      duce un mesaj; mesager,

                                        trimis, sol;

DEGEŢEL

                             după Fraţii Grimm

Completează enunţurile:    Pădurarul  avea ………… băieţi.    Copiii au fost lăsaţi în ……………. .    Degeţel a ştiut drumul spre casă după …………    Căciuliţele băieţilor au fost schimbate cu ………de aur ale ……………… .    Degeţel i-a luat căpcău-nului ……………….

Ordonează ideile: cDegeţel şi familia sa cDegeţel a devenit crainic. cDegeţel i-a luat căpcău-nului cizmele şi toată averea. cCăpcăunul a fost păcălit. cCopiii au rămas rătăciţi în pădure. cCopiii au găsit drumul spre casă.

Stabileşte legăturile dintre personaje urmărind harta personajelor:   pădurarul                     pădurăreasa                                                            proprietarul moşiei                                                                       Degeţel     fraţii                                                    regele                                                                     nevasta    căpcăunul                                                fiicele

Reţine!      E posibil ca şi cei mic să-i învingă pe cei mari.     „Rău faci, rău găseşti.”

Elemente fantastice: <cizmele de şapte leghe se micşorau, se măreau; <căpcăunul sărea de pe un munte pe altul;