- din volumul ,,Cuore- inimă de copil" -
Duminică, 18.
Tata m-a iertat. Eu însă, tot aveam inima îndoită, și mama, ca să mă facă să mai uit, mă trimise cu fiul cel mare al portarului, să mă plimb pe Corso (Bulevardul orașului). Pe la jumătatea drumului, când treceam pe lângă un car cu lemne, ce stătea dinaintea unei prăvălii, auzii pe cineva strigându-mă pe nume; era Coretti, camaradul meu, acela cu flaneluța cafenie și cu căciuliță de blană de pisică. Sărăcuțul, era asudat și obosit de tot, căci ducea în spinare o sarcină de lemne. Un om ce se afla în car îi dădea lemnele rând pe rând. El le căra în prăvălia tatălui său și le grămădea cu grabă într-un colț.
— Ce faci Coretti, îl întrebai eu.
— Nu vezi? îmi răspunse el, întinzând mâinile ca să mai prindă alt rând de lemne, îmi repet lecția!
Eu râsei. El, însă, vorbea serios și, ținând lemnele cu amândouă mâinile, începu să rostească umblând: Verbul variază după: persoană, număr, și după timpul când se petre-ce lucrarea..., așeză lemnele și reîncepu: și după modul cum se face lucrarea..., întorcându-se de la car cu un alt braț de lemne: după persoana în care lucrarea este înfătișată.
Aceasta era lecția noastră de gramatică pentru a doua zi.
— Tata a spus că o să se întoarcă pe la șapte, vino atunci să-ți plătească! Carul porni. Haide! Nu vii puțin în prăvălie? îmi zise el. Intrai: era o odaie mare, plină cu lemne și mănun-chiuri de surcele; un cântar era așezat deoparte.
— Crede-mă că am muncit zdravăn azi, adăugă Coretti, sunt silit să-mi învăț lecția pe apucate. Îmi scriam propo-zițiile, când intră cineva, ca să cumpere lemne. M-am așezat iar la scris; iată că vine carul. Am fost nevoit azi de dimineață, să merg de două ori la târgul de lemne, tocmai acolo, în piața Veneției. Nici nu-mi mai simt picioarele, și vezi ce umflate îmi sunt mâinile? Ce m-aș face dacă ar trebui să desenez azi! Vorbind astfel, mătura frunzele uscate și așchiile care stăteau risipite pe podea.
— Ia spune-mi, Coretti, unde îți înveți lecțiile? îl întrebai. Negreșit că nu aici, răspunse el, vino de vezi. Mă duse într-o odăiță din dosul prăvăliei, care servește totdeodată de bucă-tărie și de sufragerie, cu o măsuță într-un colț, pe care erau așezate: cărțile, caietele și lucrarea începută.
— Uite, zise el, rămăsesem, la răspunsul al doilea: din piele se fac încălțăminte, cingători, chingi... am să adaug: geamantane, sipete. Luă condeiul în mână și scrie mai de-parte cu frumoasa lui caligrafie.
E cineva aici? se auzi strigând din prăvălie. Era o femeie, care venea să cumpere surcele.
— Îndată! răspunse Coretti, sărind de pe scaun; apoi cântări mănunchiurile, luă paralele, alergă la registru, ca să înscrie vânzarea și se întoarse la lucrarea lui zicând: Ia să vedem dacă voi putea să sfârșesc periodul! și începu să scrie: saci de călătorie, ranițe pentru soldați!
— Aoleo! Cafeaua dă în foc! strigă el deodată și alergă la vatră, să tragă ibricul la o parte.
— E cafeaua mamei, îmi zise el, am fost silit să învăț cum se face... Așteaptă-mă puțin să i-o duc! Ba vino și tu; mamei i-ar părea bine să te vadă. E în pat de șapte zile, biata mamă!
— Arși! Tot mereu mă ard la deget cu ibricul ăsta! Ce să mai adaug după ranițele soldaților?... Trebuie să mai găsesc ceva și nu-mi vine deloc în minte.
— Hai la mama! Deschise o ușă și intrarăm într-o odaie tot așa de mică. Mama lui Coretti era culcată într-un pat mare și legată cu un tulpan la cap.
— Ți-am adus cafeaua, mamă! zise Coretti, dându-i ceașca. Băiatul ăsta e un camarad de-al meu.
— Bine, domnișorule, zise buna femeie, bravo, drăguțule! Vii să cercetezi pe bolnavi, nu-i așa?
În vremea aceea, Coretti așeza pernele de la spatele ma-mei sale, trăgea plapuma, ațâța focul, gonea pisica de pe dulap.
— Îți mai trebuie ceva mamă? întrebă el, luându-i ceașca goală.
— Ai luat două linguri de sirop? Când s-o isprăvi, dau e fugă până la spițerie. Lemnele sunt descărcate. Pe la patru o să pun carnea la foc, după cum m-ai învățat dumneata, și când o trece pe aici femeia cu unt, o să-i dau patruzeci de lire. Nu te îngriji, mamă, totul merge strună.
— Îți mulțumesc, Coretti, răspunse femeia, dragul mamei la toate se gândește!
Biata bolnavă îmi dete o bucățică de zahăr. După aceea, Coretti îmi arată o mică poză; era portretul tatălui său în uni-formă militărească; avea pe piept medalia Virtutea militară câștigată la 1866 în regimentul prințului Umbert
Seamănă la chip cu fiul său, are ochi tot așa de vii, zâmbetul tot așa de vesel.
Ne întoarserăm în bucătărie.
— Am mai găsit ceva, zise Coretti, și adăugase pe caiet: se fac hamuri de cal.
— O să fac diseară ce mi-o mai rămâne din lecții, căci am de gând să mă culc târziu. Bine de tine, că ai atâta timp, ca să înveți și îți mai rămâne și de plimbare!
Coretti este totdeauna un sprinten și harnic copil.
Intrând în prăvălie, așeză lemnele pe capră și începu să le taie în două cu fierăstrăul, zicând: "Iată gimnastică!... Mai bună decât întinderea brațelor înainte..."
— Aș vrea, când s-o întoarce tata, să găsească toate lemnele tăiate: ce mulțumit ar fi!
Atâta numai că, după ce tai lemne fac niște t și l de parcă sunt șerpi. Bine zice profesorul; dar ce să-i fac? Am să-i spun curat, că am fost silit să muncesc cu mâinile. Dar ce m-ar bucura mai mult, ar fi să văd pe mama sculată. Azi, slavă Domnului, îi este ceva mai binișor. Gramatica o s-o învăț mâine, în zori de zi. Iacă și carul cu butuci! La muncă, băiete!
O cărucioară plină cu butuci se opri dinaintea prăvăliei. Coretti alergă la ușă să vorbească cu căruțașul. După aceea, întorcându-se, spre mine, îmi zise:
— Acum nu mai pot sta de vorbă cu tine, să ne vedem să-nătoși, prietene, mâine! Ce bine îmi pare că ai venit să mă vezi! Plimbare bună! Bine de tine.
Mă strânse de mână și se apucă să care butuci, începând iarăși să alerge de la car la prăvălie, cu fața rumenă ca un trandafir, sub căciula lui de blană de pisică, voios și sprinten, încât ți-era drag să te uiți la el.
— Ferice de tine! strigă el încă o dată.
— Nu, Coretti, nu! Tu ești mai fericit: tu, căci înveți și muncești mai mult decât mine: tu, fiindcă ai dat ajutor părin-ților tăi: tu, dragul meu camarad, pentru că ești bun, de mii de ori mai bun decât mine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu