Legende

Legenda culorilor lumii

Cu mult timp în urmă, la începutul timpurilor, culorile lumii s-au certat. Fiecare dintre ele pretindea că era cea mai bună, cea mai frumoasă, cea mai importantă, cea mai folositoare si cea mai iubită de oameni.
VERDELE spuse: "Uitaţi-vă la iarbă, frunze şi copaci. În mod evident vedeţi şi voi că sunt cea mai importantă culoare. Sunt culoarea vieţii şi a speranţei. Uitaţi-vă în jur şi o să vedeţi că sunt peste tot".
ALBASTRUL exclamă: "Gândiţi-vă la cer şi la mare. Apa stă la baza vieţii şi fără mine nu ar exista cerul albastru. Fără mine nu ar exista nimic!”
GALBENUL râse: "Eu sunt luminos şi cald, iar tu eşti atât de serios. De fiecare dată cand te uiţi la o narcisă galbenă sau la o floarea-soarelui zambeşti. Soarele, luna şi stelele sunt galbene, frumuseţea mea este atât de evedentă încât oricine mă vede rămâne de-a dreptul uimit!
PORTOCALIUL începu si el să se laude: " Eu sunt culoarea mâncărurilor sănătoase ce dau putere. Morcovul, portocala şi dovleacul au multe vitamine. Şi atunci când portocaliul umple cerul, la răsărit sau la apus, frumuseţea mea este atât de evidentă încât toţi cei ce mă văd se opresc să mă privească cu admiraţie şi uimire.“
Ei bine, ROSUL începu să strige: "Eu sunt conducătorul întregii vieţi. Sângele este roşu şi sângele înseamnă viaţă. Eu sunt culoarea pasiunii şi a iubirii."
VIOLETUL se ridică în picioare si vorbi dând foarte multă importanţă spuselor sale: "Eu sunt culoarea imperială a culoarea regilor. Oamenii puternici întotdeauna m-au ales pe mine deoarece eu sunt culoarea puterii şi a înţelepciunii."
La sfârşit, cu o voce joasă şi timidă, INDIGOUL spuse: "Cu greu mă observaţi, însă, deşi sunt tăcut, fără mine nu aţi fi nimic. Aveţi nevoie de mine pentru echilibru, contrast şi pentru linişte interioară."
Argumentările culorilor lumii au continuat, fiecare culoare în parte lăudându-se, ridicându-se în slăvi şi certându-se. Fiecare în parte, considera că este perfecţiunea întruchipată. 
În timp ce se certau din ce în ce mai tare, un fulger puternic lumină cerul. Începu să tune şi să ploua cu găleata. Culorile tremurară de frică şi se strânseră în braţe pentru a se linişti şi a se proteja una pe alta.
Apoi ploaia începu să vorbească: “Voi, culorilor, sunteţi atât de nesăbuite. Vă certaţi care este cea mai bună, fiecare încercând să fie deasupra celorlate. Nu întelegeţi că fiecare în parte aţi fost făcută cu un scop special, fiecare este unică şi diferită? Luaţi-vă de mâini şi urmaţi-mă! ”
Făcând ce le spuse ploaia, culorile se apropiară şi se luară de mâini. ‘‘De acum încolo, zise ploaia, când plouă, fiecare dintre voi se va întinde de-a lungul cerului într-un superb semicerc colorat. Curcubeul va fi un semn al păcii şi al speranţei. 

Astfel, oameni buni, de fiecare dată când ploaia curaţă pământul, căutaţi un curcubeu pe întinsul cerului. Când apare, tineţi minte că fiecare dintre voi este special. Lăsaţi culorile curcubeului să vă reamintească să vă apreciaţi pe voi înşivă şi pe cei din jur.
(autor necunoscut) Sursa AICI

Patrick The Leprechaun

Legenda curcubeului/The rainbow

Capătul curcubeului este locul secret în care spiridușul ascunde cazanul cu aur.

 Acest loc este imposibil de găsit, deoarece curcubeul este un efect optic care depinde de locul în care se găsește privitorul. Atunci când te deplasezi către capătul curcubeului, acesta pare să se îndepărteze.Atunci când urmărești un curcubeu, ce contează cel mai mult este să-ți dai seamacând te afli în locul potrivit pentru a vedea curcubeul și depinde de a ști de unde vii și încotro te duci, pentru care îți trebuie fler. Avantajul de a urmări curcubeul este acela că este o activitate solitară , implicând faptul că aurul nu mai trebuie împărțit. Spiridușii îngroapă comorile la capătul curcubeului și pentru a nu fi găsite de alți spiriduși; de asemenea, dacă vrei să ascunzi o comoară pe care spiridușii să nu o ia, este bine să plantezi păducel , astfel încât comoara intră sub protecția spiridușilor și sunt obligați să o păzească.

Legenda curcubeului

Într-o zi frumoasă de vară, soarele plictisit de atîta defilare pe cer, se gîndi să învețe o meserie, care să-l facă fericit. Pentru început, ca să facă cea mai bună alegere, făcu în gînd o scurtă trecere în revistă a talentelor sale. La cîntat nu se pricepea deloc, de dansat îi pierise pofta, căci îi erau obosite picioarele, la socotit nu era el cel mai bun, așa că nu-i rămăsese decît pictura. Își luă cu el o coală albă de hîrtie, o paletă cu 7 culori, o pensulă și un pahar plin ochi cu apă.

Vîntul jucăuș văzînd că soarele s-a pus serios pe treabă, suflă cu putere în direcția lui și îi fură foaia din față. Soarele, furios, se ridică în picioare și plecă să dea de urmă colii de hîrtie. Vîntul mai suflă o dată cu putere și dădu jospaharul  cu apă. De sus, începură să cadă cîțiva stropi de ploaie. Ploua încet și frumos, iar soarele se piti la dos sub un nouraș.

Cînd ploia conteni, soarele reveni pe cer ca să-și ducă la bun sfîrșit gîndul. Și cum rămase fără foaie, înșiră pe un colț de boltă cerească 7 dungi multicolore de o fruusețe rară: roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo și violet. La vederea lor, fețele oamenilor se înseninară. Acesta fusese primul curcubeu apărut după o ploaie caldă de vară, iar soarele dovedise tuturor că este cel mai iscusit pictor pe care l-a avut omenirea vreodată.

Autor – Cristina Popa

Sursa AICI