POVESTE DE PAŞTI - creaţie colectivă

 

Dragi elevi, dacă vi se pare prea lung textul, vă propun să îl citiţi pe fragmente, câte unul pe zi. Le voi scrie cu o altă culoare pe fiecare dintre ele.

 


A fost odată, ca niciodată, un iepuraş năzdrăvan. Cât era ziua de mare nu voia decât să zburde, să privească cu obraznicie florile şi apoi să le calce fără milă cu picioarele din spate...

Când se ..rătăcea" prin grădina de zarzavat, făcea câte un ocol în jurul verzei cu frunzuliţe fragede, apoi îşi înfigea cu lăcomie cei doi dinţi puternici, mâncând pe săturate, până i se făcea rău...

Acum era bucuros!...Trecuse iarna cu bine. Stătea la marginea grădinii, morcovii erau încă la stadiu de sămânţă...Visa cu ochii deschişi la zilele acelea când " rătăcea" prin grădina de zarzavat...
Deodată auzi gălăgie...Arzând de curiozitate, iepuraşul îşi ciuli urechile şi se îndreptă în direcţia de unde venea zarva. Privind prin deschizătura mare a gardului din faţa sa, văzu cum oamenii lucrau de zor, fiecare pregăntindu-şi căsuţa pentru o mare sărbătoare ce va avea loc în mai puţin de o săptămână...

...Dar, surpriză!!!...Undeva, într-un colţ al curţii, era un copilaş de vreo 7-8 anişori, care stătea cuminte pe iarba fragedă. Atât se mai miră iepuraşul!... Cum putea acel copilaş să stea atât de liniştit!!!
Fremătând să afle mai multe, căută o poziţie mai bună ca să vadă mai bine băieţelul...Mirarea i-a fost şi mai mare când a văzut că acel copilaş stătea lângă un miel atât de drăgălaş!!! Stăteau şi se priveau atât de liniştiţi!...
Copilul se apropie să mângâie blăniţa mielului, iar acesta se culcă la picioarele lui...
Iepuraşului nu-i venea a crede ochilor...Îşi spunea: ,,Aici este o taină mare!...Trebuie să aflu taina aceasta!"

Bineînteles că nici nu se gândi să păşească tiptil pentru a nu deranja cei doi prieteni. O zbughi şi din câteva sărituri fu lângă ei.
"'Neaţa. Eu sunt Piţi. Pe voi cum vă cheamă?"
Dar copilaşul parcă nici nu-l văzu, nici nu-l auzi. Mângâia în continuare blana mielului...
"Ei, da' încrezuţi mai sunteţi! Dacă-i aşa, eu am plecat." Dar nu pleca. Voia doar să se dea mare...
"O! Ce iepuraş drăguţ. Scuză-mă... Nu te-am văzut. Uite, mieluţule, avem un prieten!" - spuse băiatul, încercând să pară vesel...

- Dar de ce eşti trist? Uite ce frumos este afară!
- Sunt trist că l-am auzit pe tata zicâdu-i mamei că o să taie mieluţul acesta frumos...
- Să-l taie? Dar de ce să-l taie?
- Bunica mi-a povestit odată toată istorioară despre mielul de paşte, care spunea aşa:
Odată, de mult, în urmă cu 3000 mii de ani, doi oameni, Moise şi Aaron, fratele său, s-au înfăţişat înaintea faraonului spunându-i:,,Domnul Dumnezeul lui Israel vrea să elibereze poporul nostru”. ,,Nu-L cunosc pe Dumnezeul vostru!”, le-a răspuns acesta. ,,Cine este ca să ascult de El? Nu-i voi lăsa pe israeliţi să plece!”. Refuzul îndârjit şi repetat al faraonului a adus pedepse mari asupra egiptenilor din partea Lui Dumnezeu: Apa Nilului s-a înroşit ca sângele şi nu a mai fost bună de băut; invazii de broaşte, ţânţari, tăuni şi lăcuste; moartea vitelor, bube, grindină şi întuneric. Pentru că, în ciuda pedepselor de până atunci, faraonul se încăpăţâna să nu asculte de Dumnezeu, la sfârşit s-a abătut asupra egiptenilor cea mai mare pedeapsă dintre toate: într-o singură noapte, întâiul-născut al fiecărei familii din Egipt a murit , de la fiul regelui, până la fiul sclavului celui mai de jos. În ţinutul Gosen israeliţii erau însă vegheaţi şi apăraţi de Dumnezeu. El le-a spus cum să se ferească: în noaptea aceea fiecare familie a jertfit un miel şi a stropit cu sângele acestuia pragul de sus al uşii. Această noapte se numeşte "noapte de scăpare" pentru copii lui Dumnezeu. Un înger se coborâ din cer şi a mers pe toate străzile Egiptului, a intrat în toate casele şi a adus pedeapsa lui Dumnezeu peste poporul egiptean. Când a ajuns la casele poporului Israel, îngerul Domnului nu a intrat în ele, pentru că erau apărate de sângele mielului.... De atunci, în fiecare an, israeliţii mănâncă un miel de Paşti în amintirea salvării lor din robia egipteană.
- Ce poveste! uite cum s-a făcut blăniţa pe mine! brrrrrrrrrrr
- Şi mai spunea bunica.........

... şi ochii i se umplură de lacrimi...Iepuraşul se uită mirat la el...Înduioşat, se apropie de faţa băieţelului, întinde o urechiuşă ca să îi şteargă lacrimile care se rostogoleau ca nişte bobiţe de rouă...
- De ce plângi aşa de tare?!...Bunica ta nu mai este?!...
- Ba da! Mai trăieşte şi e atât de blândă! Şi mă învaţă lucruri minunate!
- Atunci?!...eu nu înţeleg plânsul tău...
- Dragul meu iepuraş, zise copilul, mângâind cu o mână mielul şi cu una pe iepuraşul care devenise blând şi cuminte ca mieluţul cel cu blăniţa albă ca neaua. Plâng pentru că mi-am amintit de Iisus...de suferinţa Lui...Şi glasul a început să îi tremure...
- Cine este Iisus, întrebă iepuraşul? E fratele tău? E prietenul tău?... E tatăl tău?!...

- Iisus mi-e şi Frate şi Prieten şi Tată! M-a iubit atât de mult cum numai un tată o poate face, m-a ajutat cum doar un prieten adevărat te poate ajuta şi m-a ascultat şi sfătuit cum doar un frate te poate înţelege...
- Dar ce lucru a putut face Iisus pentru tine de Il iubeşti atât de mult şi ce a suferit El atât de grozav încât iţi dau lacrimile cand iţi aminteşti de El?

...Băieţelul îşi întoarse privirea spre miel...Cu mâinile tremurânde, cu ochii înroşiţi, cu glasul sugrumat de durere, se apleacă mai mult spre miel, îl cuprinde cu braţele, îşi cufundă faţa în lâniţa lui albă şi moale ca fulgii de nea...Stând aşa, în genunchi şi îmbrăţisând mielul, a început să murmure o rugăciune...

"Dragul meu Iisus... Cel ce ca un miel ai fost dus la tăiere... " - dar cuvintele se împotmoliră, căci un plâns amarnic îl cuprinse. Un plâns zdrobitor care îi stârnise o şi mai mare mirare lui Piţi.
Mielul, care până atunci tăcuse blând, începu să îl mângâie pe copil cu o voce caldă şi pufoasă:

-Ce copilaş cuminte eşti tu!!! Şi cât de mult îl iubeşti pe Domnul Iisus!...Eşti un ,,dar" pentru mine...acum că mai am câteva ore de trăit, sunt aşa de mulţumit şi fericit pentru că mi-ai oferit prietenia ta...Să nu fii trist că voi muri...poate mă voi asemăna şi eu cu Iisus...
Iepuraşul se uita cu ochii mari de tot...Nu ştia ce să facă, să întrerupă conversaţia sau să aştepte...Îşi făcu curaj...
- Îmi spune şi mie cineva mai multe despre acest Iisus...nu prea înţeleg nimic...Vreau să ştiu mai multe! Copilaşule, spune ce îţi povestea bunica...
Băiatul îşi sterse faţa cu mâneca, se lumină la faţă şi începu să povestească:

"Mielul cel blând şi neprihănit se jerftea astfel pentru ca sângele lui să scape de la moarte pe copiii lui Dumnezeu. Acest lucru simbolizează Jertfa cea mare care se va da pentru izbăvirea omenirii, adică moartea pe Cruce a Mielului Divin, Fiul lui Dumnezeu - Iisus - Cel despre care vă spuneam că mi-e şi Frate şi Prieten şi Tată -, pentru ca oamenii să aibă viaţă veşnică şi să fie izbăviţi prin Sângele Lui cel Sfânt..."
Iepuraşul era din ce în ce mai uluit ascultând cuvintele lor, iar când încetă
copilul de povestit, îşi îndreptă privirea spre miel şi îi şopti încetişor, dorind parcă să-l aline:
- Eu credeam că numele meu, e cel mai frumos, acum însă înţeleg, că deşi fiecare nume are frumuseţea lui - scump mieluşel -, numele tău e sfânt! Nu fi trist, ci, dimpotrivă, fii fericit că ai fost ales pentru a simboliza pe Fiul lui Dumnezeu.
- O, de am înţelege - intră în vorbă din nou băieţelul - cu adevărat ce simbolizează moartea ta, scump mieluşel... - plânsul îi înecă vorbele - ...pentru ca tu să nu mori în zadar..
La vederea lacrimilor, mieluşelul dori să mai spună ceva celor doi prieteni, dar se opri, pentru că în clipa următoare, simţi două mâini grele cum îl prind de blăniţă şi-l ridică. Era stăpânului lui, tatăl băiatului. Mielul privi blând şi fără teamă către el, fiindcă îşi iubea stăpânul. Dar în mâna cealaltă, lama unui cuţit strălucea atât de tare în bătaia soarelui, încât miluşelul închise ochii. Cu ultimile sale puteri, mieluşelul îşi ridică privirea spre cei doi prieteni, dorind parcă să mai spună ceva, dar văzându-le lacrimile din ochi a tăcut, pentru că şi-a dat seama că într-un astfel de moment tăcerea spune mai mult decât orice cuvânt....

...şi o tăcerea grea s-a lăsat peste toată curtea...
Băiatul s-a lăsat pe spate în iarba moale...A stat un timp cu ochii strânşi, vrând parcă să oprească lacrimile, care pâna la urmă au răzbit printre genele negre şi lungi, şiroind tăcute de o parte şi de alta o obrazului...
Iepuraşul stătea nemişcat privindu-l cu duioşie pe noul lui prieten...
O! Ce ideee!!! Da!!! Asta este!...Voi încerca să îi fiu un prieten adevărat ca să îl fac să uite durerea pierderii mieluţului ... Şi dădu să ţopâie, dar se opri brusc; încă nu era momentul, aşa că se puse înapoi lângă băieţel, aşteptând în tăcere...
Acesta privea acum cerul care era atât de senin! Şi parcă tot cerul coborâse în ochii lui...Se liniştise...Pe faţa lui micuţă înflori un zâmbet.
Piţi observă imediat, aşa că îşi făcu repede curaj să spargă tăcerea...

- Să ştii că mă bucur taaaree mult că te-am cunoscut pe tine şi pe mieluşel. Ei, dar nici nu mi-ai zis cum te cheamă!
- Mihai. Mihai mă cheamă.
- Of, doar nume frumoase întâlnesc în ultimul timp. Dar mă bucur că am un prieten cu un nume aşa frumos. Mihai, ce zici de o plimbare prin grădina de zarzavaturi?
- Plimbare, astăzi? În Vinerea Mare? Nu, dragule, astăzi avem o mulţime de treabă de făcut. Trebuie să mergem să aducem ouăle din magazie ca să le vopsească bunica. Trebuie să strângem iarbă pentru a pune în coşuleţe sub ouăle vopsite. Apoi la 4 trebuie să fim la biserică la slujba Punerii în Mormânt a Domnului Iisus. Şi la Prohod...
- La culesul ierbii te ajut eu. Eu îi rod tulpina, şi tu o pui în coş. Ce zici?
- Sigur. Şi apoi mă însoţeşti şi la biserică?
- Pot?
- Dacă eşti cuminte şi stai la mine în brate, da...
- Hmm... Aş vrea...

Şi cei doi prieteni se îndreptară spre magazie, sporovăind în continuare...
- Să vezi ce frumos cântă corul la Prohod... Anul acesta voi putea cânta şi eu cu ei, că am terminat toate literele alfabetului...
- Eu de-abea aştept să o cunosc pe bunica ta, să-mi povestească şi mie mai multe despre Iisus...

...după câteva minute, Mihăiţă şi noul lui prieten se întoarseră cu un coş plin de ouă albe. Le puse pe prispa casei şi uitându-se îndelung la ele şi îşi zise:
,,Doamne, cât de albe sunt aceste ouă!!!...ca blăniţa mielului...Of!Mieluţule drag, şi blăniţa ta a fost înroşită...dar nu de o vopsea, ci de sângele tău...Of! Nu cred că voi putea mânca fripturica..."
În timp ce stătea aşa pierdut în gândurile lui, se auzi vocea blândă a bunicii...Tresări când o auzi şi mai ales când văzu vasul acela aproape plin de vopsea roşie...Bunica luă ouăle albe şi le aşeză cu atenţie în vopseau roşie, apoi puse vasul pe foc...În timp ce le supraveghea nu pierduse ocazia de a-i mai spune nepoţelului ei drag câte ceva despre Domnul Iisus:
-Uite, Mihăiţă, aşa cum aceste ouă albe se înroşesc acum, aşa Domnul Iisus, care era fără de păcat, fără nici o vină, fără nici o pată, a fost înroşit de propriul sânge pentru că a trebuit să fie jertfit, a trebuit să curgă sânge nevinovat pentru ca toţi oamenii, şi tu, dragul meu, să fim curăţiţi, să avem haina sufletului albă...fără nici o pată... 
 
Mihăiţă privea parcă în gol, undeva dincolo de ouăle roşii...Numai el şi Domnul ştiau ce era în sufleţelul lui de copilaş nevinovat...
Piţi se ascundea şi el pe lângă picioarele lui Mihăiţă, apoi se bucură de căldura braţelor acestuia. Când se văzu în braţele băiatului, îşi ridică boticul umed spre urechea lui Mihai, întrebându-l în şoaptă...

- Dar de ce de ce se vopsesc ouăle ?
Nici nu termină bine întrebarea, că bunica îi şi luă vorbele din gură, zicând:
- Când Domnul Iisus a fost bătut cu pietre, toate acele pietre care L-au atins, s-au transformat în ouă roşii. Maica Sfântă, venind să îl vadă pe Domnul Iisus răstignit, a lăsat la picioarele crucii un coş cu ouă. Sângele ce se scurgea din rănile Domnului Iisus a înroşit ouăle....
- Bunico, dar de ce oamenii spun “Hristos a înviat!”?
- Of, nepoţelul bunicii, ajungeam şi acolo, dar tare nerăbdător mai eşti – spuse bunica, mângâind cu privirea iepuraşul din braţele nepoţelului - După ce Domnul Iisus a fost răstignit, cărturarii, saducheii şi mai marii fariseilor au făcut un mare ospăţ de bucurie. Unul dintre ei a spus: “Când va învia cocoşul pe care-l mâncăm şi ouăle fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Iisus!”. Nici nu a terminat bine vorba, că ouăle s-au şi făcut roşii, iar cocoşul a început să bată din aripi. Apoi în noaptea de sâmbătă spre duminică, Pilat a fost invitat la un ospăţ dat în cinstea lui de mai-marii evreilor drept răsplată că le-a împlinit cerera de a-l răstigni pe Domnul Iisus. Pilat a vrut să mănînce un ou, dar chiar când ţinea oul în mână, pentru a-l mânca, un soldat, dintre cei ce au fost puşi să păzească mormântul unde a fost aşezat Domnul Iisus, după ce a fost dat de pe cruce jos, a intrat în sală strigînd plin de spaimă: “Hristos a înviat!”, “Hristos a înviat!”, “Hristos a înviat!”. Pilat, surpins de aceste strigăt, a replicat: “O să învie când se va înroşi oul acesta!”. În clipa următoare, Pilat, scăpă oul din mână, înspăimântat, oul se înroşise....Duminică dimineaţa, după ce se aflase vestea Învierii Domnului Iisus, o tânără care mergea spre piaţă cu poala plină de ouă pentru a le vinde, s-a întâlnit cu un om care, impresionat de vestea Învierii, în loc de bună ziua, i-a spus tinerei: ”Hristos a înviat!”, iar tânăra i-a răspuns „Adevărat a Înviat!”

...
Iepuraşul era uimit de ceea ce auzea...Îl privea pe Mihăiţă cum sorbea cuvintele bunicii şi înţelesese de ce este un copil atât de cuminte...Se gândea la zbenguielile lui şi parcă îî era ruşine...
Toată după-amiaza şi toată seara, la Prohod, nu s-a despărţit de băieţel...Nu uitase hotărârea de a fi un prieten bun pentru el, de a-l face să uite de pierderea mieluţului...Numai că se părea că acum el este cel căruia i se oferea o prietenie atât de frumoasă!
Stătea liniştit în braţele lui Mihăiţă oriunde mergea cu el.
...
Sâmbătă seara toată familia au plecat la Biserică pentru a participa la Slujba de Înviere...Piţi a fost lăsat acasă...Mihăiţă nu ar fi vrut, dar fiind un copil ascultător, s-a supus...
Iepuraşul nu s-a supărat...A profitat de timpul liber şi a plănuit cum să facă, şi ce să facă pentru a-i aduce bucurie multă lui Mihăiţă...Şi mai ştia el o famile săracă căreia dorea să îi facă o bucurie...Of! Avea multe planuri!...

În ziua Sfintei Sărbători a Paştelui, după Sfânta Liturghie, curtea casei începu să se umple de copii. Aşa se întâmpla de câţiva ani, de când părinţii lui Mihăiţă s-au întors din Germania unde au fost să lucreze, pentru un trai mai bun. Acolo au văzut cum în dimineaţa Paştelui, copiii din familie se adună pentru a căuta ouăle ascunse de iepuraş în timpul nopţii, copiii mai mari ajutându-i pe cei mai mici. Copilul care găseşte cele mai multe ouă, este recompensat cu bomboane şi alte dulciuri.
Impersionaţi de acest joc, au adus cu ei obiceiul acesta şi în satul lor. Astfel că şi anul acesta au venit în curtea lor nu numai copiii dar şi părinţii lor, fiecare contribuind cu câte ceva pentru ca bucuria celor mici sa fie deplină.... Piţi, iepuraşul, stătea retras neştiind ce se întâmplă. Ridică urechile să audă mai bine ce se vorbeşte şi, dintr-o dată sări în sus de bucurie zicând: Aha, am un plan pentru Mihăiţă!
Ce plan avea iepuraşul? Piţi îşi aduse aminte că seara, înainte să meargă la biserică, bunica ascunsese ouă roşii prin grădină... acum înţelesese de ce.
Aşteptă să înceapă jocul şi fugi înaintea lui Mihăiţă, zicându-i:
- Vino după mine!
Neştiind ce vrea iepuraşul, Mihăiţă nu-l băgă în seamă; era preocupat să găsească cât mai multe ouă. Copiii din sat strigau unul câte unul de bucurie de fiecare dată când găseau câte un ou. Numai Mihaiţă nu găsi încă niciunul.
Iepuraşul sări din nou în faţa lui zicând:
- Vino după mine, ştiu unde sunt ouăle!
- Ştii? întrebă plin de bucurie Mihăiţă. Hai să le punem în coş!
Iepuraşul sărea dintr-un loc în altul, iar Mihăiţă începu să umple coşul cu ouă, întrebându-se cu glas tare: Ce o să fac cu atâtea ouă?
- Auzindu-l, iepuraşul îşi spuse din nou: Ştiu. Am un plan pentru Mihăiţă!

...Gândindu-se că prietenul lui dorea să asculte de învăţătura Domnului Iisus, şi-a propus ca în Sfânta Zi de Paşte să îl ajute să aducă bucurie unei familii sărace de la marginea satului care avea un copil cam de aceeaşi vârstă cu Mihăiţă. Nu a mai stat mult pe gânduri...i-a făcut propunerea prietenului său, iar acesta ţopăia de bucurie...Iepuraşul s-a uitat mirat...părea că s-au schimbat rolurile, dar a înţeles imediat că aşa ştiu să se bucure copiii...Mihăiţă era bucuros că avea posibilitatea să facă ce a spus părintele la predica din noaptea Învierii, şi anume că Domnul Iisus a înviat şi ca să îi înveţe pe oameni să întindă mâini de iubire spre cei trişti, bolnavi, aflaţi în lipsuri...
După ce a cerut voie de la părinţi, Mihăiţă a luat coşul plin cu ouă roşii şi a plecat împreună cu iepuraşul spre marginea satului.
Politicos şi bucuros, îi saluta pe toţi pe care îi întâlnea, rostind tare: HRISTOS A ÎNVIAT!
Primea răspunsul de îndată tot cu aceeaşi bucurie: ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Piţi alerga când în urma lui, când în înaintea lui...Era fericit!...Bucuria lui Mihăiţă îl făcea fericit...Şi se gândea cu bucurie cum va fi când familia aceea nevoiaşă va primi cadoul: un coş plin cu ouă...
După puţin timp, au găsit căsuţa în care era aşa de multă tristeţe...
În faţa casei era o imensă întindere verde...Piţi nu rezistă să facă câteva salturi...
Oops!...Ceva ciudat apăru în pieptul lui...cred că se chema dor...dor de câmpul verde, de zbenguiala cu cei de teapa lui...Hotărî să îşi îndeplinească mai întâi dorinţa de a-l face fericit pe Mihăiţă...aşa că îl urmă pe acesta până în curtea casei, unde era un băieţel slăbuţ, puţin speriat de noii musafiri care au salutat ,,Hristos a înviat!". Mihăiţă i-a oferit coşul cu ouă roşii...Băiatului i se umplură ochii de lacrimi...Se uita când la Mihăiţă când la iepuraş...Ceva parcă îi şoptea că acest iepuraş drăgălaş i-a adus un dar minunat: coşul cu ouă şi... un nou prieten, pe Mihăiţă...Aşa de mult îşi dorea un prieten!!!
După câteva momente, Iepuraşul vru să se hotărască cu privire la ce va face de atunci încolo: să se întoarcă în lumea celor de teapa lui, considerând că şi-a încheiat misiunea, sau să rămână cu copiii cuminţi şi sensibili ca Mihăiţă?...Se frământa aşa de tare!...Ar fi vrut să rămână cu acest minunat copilaş...dar parcă ar fi vrut să meargă şi la ceilalţi iepuraşi să le spună şi lor că există ,,copii-îngeri", care îl iubesc pe Dumnezeu Creatorul...Ofta mereu...Nu mai vedea ce se întâmpla în acea curte...

Mihăiţă se împrieteni repede cu băiatul familiei nevoiaşe. Află că pe acesta îl cheamă Sandu, că anul acesta va face şi el 7 ani, şi tare şi-ar mai dori să meargă la şcoală, dar nu crede că părinţii vor avea bani să-i cumpere caiete... Din vorbă-n vorbă Mihăiţă îl invită pe Sandu la ei acasă să se joace cu puişorii. Părinţii lui I-au mulţumit lui Dumnezeu că le-a ascultat rugăciunea de a-i face o bucurie lui Sandu în ziua Învierii, îl sfătuiră pe Sandu să fie cuminte şi să nu vină târziu înapoi.
- Hai, Piţi, să ne jucăm cu puişorii!
- A, a... Mihai... şi cuvintele i se opriră în gât... După câteva momente, îşi şterse lacrimile şi continuă. Mihai, îţi mulţumesc că m-ai învăţat ce e prietenia, cum să fii un copil cuminte, şi cum să asculţi de Dumnezeu Creatorul. Am petrecut un timp grozav împreună! Şi tare mi-aş dori să stau mereu cu tine. Dar vezi, lumea mea e aici. În iarbă, între flori şi fluturi! Cred că trebuie să mă întorc la ceilalţi iepuraşi... Dar iţi promit că te voi vizita! Anul viitor de Paşti vreau să petrecem din nou împreună! Ce zici?
Fu cam greu să răspundă aşa repede, căci a fost luat prin surprindere de plecarea lui Piţi, şi-i venea să plângă... Dar gândul revederii din anul viitor îl bucură. Îl luă pe Piţi în braţe şi-i spuse:
- Eşti cel mai frumos, cuminte, deştept şi credincios iepuraş din toată lumea. Ai grijă să rămâi aşa! Ne vedem la anul...

Piţi o zbughi fericit pe câmp, să ducă veşti frumoase din lumea copiilor cuminţi, a copiilor care ascultă de Domnul Iisus şi îşi lasă inimioara modelată de El, iar Mihai îl luă de mână pe Sandu şi plecară amândoi spre casă...

Dar despre prietenia lor, o să vă povestim în altă seară... Acum gata! Închideţi ochişorii, spuneţi-I "Noapte bună" Domnului Iisus, Măicuţei Lui şi Îngeraşilor, şi vă culcaţi...