Mărinimie - de Emil Gârleanu

          În revărsat de zori, pe baltă, lumina face minuni. Pe faţa apei sclipesc, ici, sfărmături de oglinzi; colo, plăci de oţel; comori de galbeni între trestii. În nuferi, ca-n nişte potire plutitoare, curg raze de aur. Un colb de argint dă strălucire stufărişului. Peste tot linişte neclintită, de rai.

          Cocostârcul s-a sculat cu noaptea-n cap. A intrat în balta. Pe picioarele lungi, subţiri ca nişte lujere, trupul lui se leagănă agale. Din când în când îşi udă pliscul; uneori se opreşte de se uita, ispititor, în fundul apei, ca şi cum ar fi dat peste ceva ce căuta de mult. E răcoare şi răcoarea îl încântă. Nu simte nici o altă dorinţă decât să-şi scalde picioarele în unda rece, care îi trimite fiori până sub aripi.

          Deodată se opreşte; încordează gâtul şi priveşte. Pe frunza unui nufăr, o broască se bucură şi ea de frumuseţea şi răcoarea dimineţii. Când l-a văzut, biata broscuţă a încremenit pe picioruşele de dinapoi; cu ochii mari deschişi, cată la cumplitul duşman. În spaima ei, îl vede uriaş, cu capul atingând cerul, cu pliscul lung, larg, să soarbă dintr-o dată balta şi, dimpreună cu balta, pe ea. Inima i s-a oprit. Îşi aşteaptă sfârşitul.

          Cocostârcul o vede şi înţelege. Dar dimineaţa e mărinimos. Ş-apoi i se pare atât de mică, atât de neînsemnată această vietate a bălţii, că de la o vreme, parcă o pierde din ochi în fundul apei şi nici n-o mai zăreşte. Ridică piciorul, o păşeşte dispreţuitor şi trece, măreţ, mai departe.

          Broscuţei nu-i vine să creadă. Mai stă aşa câteva clipe. Apoi, de bucurie, sare pe o altă frunză; şi-ntr-un avânt de recunoştinţă, ea, cea dintâi, taie tăcerea dimineţii:

          —Oaac!

          Vocabular:

mărinimie  - bunătate, recunoştinţă, generozitate;

trestii         - plante înalte cu tulpini folosite pentru

                    împletituri;

nuferi         - plante cu frunze mari, late şi flori

                    albe sau galbene;

potir           - cupă, pahar din metal preţios;

colb            - praf;

lujere          - tulpini subţiri;

ispititor       - care caută să găsească, să desco-

                     pere ceva; atrăgător, ademenitor;

cumplit        - groaznic, straşnic;

să soarbă   - 1.să bea repede şi cu lăcomie; 2.să

                      bea  puţin câte puţin;

dispreţuitor  - care nu ia în seamă, nu apreciază

                       ceva sau pe cineva;

recunoştinţă - mulţumire, îndatorire, gratitudine.

MĂRINIMIE

de Emil Gârleanu

Întrebări    1.În ce moment al zilei se petrece întâmplarea?    2.Ce a simţit broasca atunci când l-a văzut pe cocostârc?    3.De ce nu i s-a întâmplat nimic rău broscuţei?    4.Cum şi-a arătat ea recunoştinţa şi bucuria?

Alcătuieşte enunţuri cu următoarele cuvinte şi expresii: mărinimie, trestii, potir, colb, lujere, ispititor, să soarbă, dispreţuitor, recunoştinţă, „se scoală cu noaptea-n cap”, „o pierde din ochi”.

Ordonează momentele: cMărinimia cocostârcului cDescrierea bălţii cÎntâlnirea cu broscuţa cApariţia cocostârcului cBucuria şi recunoştinţa broscuţei

Completează expresiile: „lumina face ……………..” „nuferi ca nişte ……………” „……………raze de aur” „colb de …………….” „picioare lungi şi subţiri ca nişte ……………….” „…………tăcerea”.

Citeşte din Volumul „Din lumea celor nu cuvântă”, de Emil Gârleanu şi lecturile: <”Sărăcuţul” <”Căprioara” <”Gândăcelul”

Alcătuieşte un text în care să-ţi imaginezi o discuţie între broscuţă şi cocostârc. Găseşte alt sfârşit povestirii.

Realizat de înv. M. G. Nesteriuc de la Şcoala cu cl. I-VIII ,,Miron Costin" - Suceava