Până şi stiloul plânge
De cuvintele nătânge.
Doar le-ai învăţat, băiete,
Din abecedar, caiete…
Însă uite, când să scrii,
Te trezeşti că nu le ştii.
E dreptate asta oare?
Ia să punem o-ntrebare:
-Cum se scrie bine: Dii?
Cu un „i” sau cu doi „i”?
Dii, căluţule-n câmpii!
Dar câmpiile-aurii?
Au fecioare, mândre ii
Şi-s brodate la chindii.
Obicei din tată-n fii:
Nu e bine rău să fii.
Tot aşa, cu „i” şi „ii”
Până când te plictisii.
Dar să vezi ce-ortografie
Foloseşte-atunci când scrie
Drăgălaşul băieţel
Care-o strâmbă-n chip şi fel!
Dacă-i vorba despre fiiii
Ce-s ai tatălui copiii
El nu pune trei de „i”
Că-s prea mulţi şi se încurcă
Şi aceştia-i dau de furcă!
Când o să înveţe, uf!
Spune puştiul cu năduf.
Cu gramatica, vezi bine,
Nu se joacă orişicine.
Însă am un bun motiv:
Vreau un joc mai distractiv!
-N-ai dreptate, frăţioare,
Că-ţi va fi folositoare
Şi-ţi va arăta perfect
Să vorbeşti, să scrii corect.
Omul, de pe când se naşte
După vorbă se cunoaşte,
După ce s-a străduit
A-nvăţat şi-a buchisit.
De va şti să se exprime
Totdeauna foarte bine.
Poate deveni actor,
De ce nu şi orator?
Şi-a vorbi e o ştiinţă
Se numeşte – ELOCINŢĂ.
Da-i şi-o artă mai subtilă
Ce e omului utilă.
O vei învăţa, copile,
Răsfoind un sac de file.
Dar de n-ai dicţionar
Îţi faci capul calendar.
Un comentariu:
Doamna Cezarina Adamescu ne explica in versuri cum se scriu cuvintele cu un i,doi de i si trei de i intr-un mod foarte placut.Multumim frumos.alexV.
Trimiteți un comentariu