Darul de la Moş Crăciun - de Maria Doina Leonte

 

Darul de la Moş Crăciun

P

rimul fulg de nea veni plin de veselie să anunţe că în curând Zâna Iarna îşi va întinde trena de zăpadă peste tot cuprinsul zării.

Cristinel încercă să prindă fulgul în palmă şi să-l alinte cu dorul lui de atâtea luni. Îl prinse, dar acesta se topi de căldura iubirii lui de copil. Cristinel se uită trist şi încercă să simtă mângâierea stropului rece care se încălzea treptat şi  care îşi făcea loc în porii micuţei palme ce părea plânsă. Era ca o fugă de nedespărţire...

Cu ochii lucitori, porni în căutarea altor fulgi. Se mulţumi doar să-i privească. Nu mai dori să îi nimicească cu prea multa lui iubire nechibzuită. Stând aşa minute în şir, ograda se acoperise cu un voal fin de zăpadă. Cristinel îşi imagina cum se va acoperi în curând cu un strat gros, cât două trei plapume puse una peste alta, că doar aşa sania lui Moş Crăciun putea să ajungă până la el. Brusc, îşi aminti că ar trebui să îi trimită o scrisoare, să îi spună că a fost cuminte, că a luat toate medicamentele, că a ţinut regimul alimentar, că s-a rugat şi seara şi dimineaţa. Aşa că fugi repede la frăţiorul lui din clasa a III-a şi îl rugă să scrie, că el era abia la primele litere din abecedar. La finalul scrisorii trebuia să scrie ce ar fi dorit să îi aducă Moş Crăciun, dar nu se putea hotărî. Se gândi la fratele lui pe care îl iubea atât de mult şi ar fi dorit ca pentru el să îi aducă o pereche de patine noi. Apoi se gândi că pentru mama ar trebui un şal moale de mohair, pentru tata un ceas nou, iar pentru bunica... „Of! Ce să aducă pentru bunica?! ”... „Dar pentru bunicul?”... Aa! Nişte papuci de casă cu blăniţă şi nişte ochelari cu rame aurii... şi lipi repede scrisoarea, fără să spună ce îşi doreşte şi el. Uitase complet de el, gândindu-se la ceilalţi, şi nici nu şi-a dat seama decât chiar în Ajunul Crăciunului.

Erau cu toţii în camera de zi, în jurul bradului împodobit mai frumos ca niciodată. Îngeraşi argintii şi steluţe aurii umpleau acel colţ de cameră cu o lumină aparte. Dinspre bucătărie răzbăteau miresme de pâine coaptă şi de turtă dulce cu scorţişoară. Înainte de a sta la masă, s-au cuibărit toţi pe lângă brad şi au cântat câteva colinde despre Naşterea Pruncului Hristos. Bunicul le-a spus că Iisus este cel mai frumos dar pentru noi oamenii, fiindcă El ne poate da mântuirea în dar dacă Îl iubim şi ascultăm de El.

Plini de bucuria sărbătorii, s-au aşezat la masă, apoi au primit colindătorii, oferindu-le colăcei şi mere rumene.

La un moment dat, se auzi un ciocănit mai apăsat în uşă. Aceasta se deschise şi, din spatele ei, se ivi un moş cu haine roşii şi cu barba albă ca neaua. Cristinel sări în mijlocul camerei şi era cât pe ce să îl dea jos pe moşul ce ducea în spate un sac greu.

Când toţi s-au adunat în jurul lui, el scoase pe rând darurile: patinele, şalul, ceasul, papucii de casă şi ochelarii. În acele clipe, Cristinel şi-a dat seama că uitase să spună ce îşi doreşte. Moşul se oprise din împărţit daruri, iar Cristinel hotărî să se bucure pentru ceea ce au primit ai lui. Totuşi, parcă o umbră se aşternea pe chip. Când era gata, gata să plângă, moşul darnic scoase din săculeţ o maşinuţă mare cu tele­comandă. Faţa lui Cristinel se însenină, deşi ştia că nu e pentru el, că doar nu scrisese, dar moşul se îndreptă spre el, îl luă în braţe şi îi oferi cadoul. Cristinel se fâstâci şi uită să mulţumească. Parcă îi venea a plânge de bucurie.

Moşul îi sărută creştetul, ură „Sărbători fericite!” şi dădu să plece, când Cristinel îşi aminti să îi mulţumească.  

Cuibărit în braţele bunicii, ţinând maşina cu tele­comandă în braţe, o întrebă pe aceasta de unde a ştiut moşul ce îşi doreşte el. Din câteva cuvinte rostite blând, Cristinel înţelese că, atunci când uiţi de tine, iubindu-i pe ceilalţi, este Cineva care nu uită de tine, este cineva care îţi ştie cele mai arzătoare dorinţe şi cele mai tainice vise şi, la timpul hotărât de El, toate le va împlini, aducându-ne bucurii mult mai mari decât ne-am putea face noi înşine.