Cerșim zîmbete mereu... Furăm săruturi mereu... Dăruim tot mai puțin mereu... Credem în oameni mereu... Distrugem suflete mereu... Ne pierdem în gînduri mereu... Trăim în iluzii mereu... Mereu...mereu...de ce mereu? COCIERU OANA
Când cerul îşi varsă gândurile , Doar ea suspină. Zâmbetul ei în lumina întunericului, Ca deşertul risipit, E vag, nu îţi zice nimic, Dar ochii îi plâng de durere.
Ca o rază de mătase, Ce-şi culege sentimentele, Prin viaţa de sticlă, O atingere o sparge.
Prin chipul de porţelan, Nici zâmbetul nu o stinge, Îm flăcările dorului, Scânteile ochilor ei, Ard.
Am făcut mici corecturi. La unele poeme trebuie lucrat mia mult. Deocamdată aștept să îmi spuneți dacă le pot publica așa.
URARE
La mulţi ani, şcoala mea dragă! Tu eşti dulce ca o fragă. Te iubesc şcolarii toţi Că-i înveţi ceea ce poţi.
Eşti frumoasă ca o floare, Și-ai multe laboratoare. Biblioteca ta cea nouă E ca doi picuri de rouă.
Cu profesori foarte mulţi, Doi directori ca doi munţi Care-ades te-au lăudat, Ca pe-un mare împarat.
Este ziua ta cea mare! Ți-am făcut, în vers, urare Într-o zi de sărbătoare, Însemnată-n calendare.
MEREU
Cerșim zîmbete mereu... Furăm săruturi mereu... Dăruim tot mai puțin mereu... Credem în oameni mereu... Distrugem suflete mereu... Ne pierdem în gânduri mereu... Trăim în iluzii mereu... Mereu...mereu...de ce mereu?
Mă întorc
Mă întorc la întuneric, Prietenul meu vechi, Să vorbim ca pe vremuri, Prin noapte.
Nici vioara luminii, Nu mă va mai lua, O să fim doar noi doi, Şi stelele.
Hotarul ceresc O să ne cuprindă, În al nopţii azur Pe veci.
Iubirea
Când cerul îşi varsă gândurile, Doar ea suspină. Zâmbetul ei în lumina întunericului, Ca deşertul risipit, E vag, nu îţi zice nimic, Dar ochii îi plâng de durere.
Ca o rază de mătase, Ce-şi culege sentimentele, Prin viaţa de sticlă, O atingere o sparge.
Prin chipul de porţelan, Nici zâmbetul nu o stinge, În flăcările dorului, Scânteile ochilor ei, Ard.
Mă prăbușesc la pămînt, în bezna grea. Iar trupul mi se cutremură într-un vag suspin... Mă otrăvesc paginile albe, căci tu ai șters totul... Iar inima mi-o ruină spulberată de vînt. Mă ucid gîndurile și privirea moartă printre frunze. Iar sufletul e durerea risipită în lacrimi mute... OANA COCIERU
11 comentarii:
URARE
La mulţi ani,şcoala mea dragă!
Tu eşti dulce ca o fragă
Te iubesc,şcolarii toţi
Că-i înveţi ot ce poţi.
Tu eşti frumoasă şi mare
Şi ai multe laboratoare,
Biblioteca ta cea nouă
E ca doi picuri de rouă.
Cu profesori aşa de mulţi,
Şi doi directori cât doi munţi
Care pe tine te-au lăudat,
Ca pe un mare împarat.
Este ziua ta cea mare
Eu ţi-am făcut o urare
Într-o zi de sărbătoare,
Însemnată în calendare.
MEREU
Cerșim zîmbete
mereu...
Furăm săruturi
mereu...
Dăruim tot mai puțin
mereu...
Credem în oameni
mereu...
Distrugem suflete
mereu...
Ne pierdem în gînduri
mereu...
Trăim în iluzii
mereu...
Mereu...mereu...de ce mereu? COCIERU OANA
Mă întorc
Mă întorc înapoi la întuneric ,
Prietenul meu vechi ,
Să vorbim ca pe vremuri ,
Prin noapte.
Nici vioara luminii ,
Nu mă va mai lua ,
O sa fim doar noi doi ,
Şi stelele.
Hotarul ceresc,
O să ne cuprindă ,
În a nopţii azur
Pe veci.
Rotariu Ştefania Ana
Iubirea
Când cerul îşi varsă gândurile ,
Doar ea suspină.
Zâmbetul ei în lumina întunericului,
Ca deşertul risipit,
E vag, nu îţi zice nimic,
Dar ochii îi plâng de durere.
Ca o rază de mătase,
Ce-şi culege sentimentele,
Prin viaţa de sticlă,
O atingere o sparge.
Prin chipul de porţelan,
Nici zâmbetul nu o stinge,
Îm flăcările dorului,
Scânteile ochilor ei,
Ard.
Rotariu Ştefania Ana
Am făcut mici corecturi. La unele poeme trebuie lucrat mia mult. Deocamdată aștept să îmi spuneți dacă le pot publica așa.
URARE
La mulţi ani, şcoala mea dragă!
Tu eşti dulce ca o fragă.
Te iubesc şcolarii toţi
Că-i înveţi ceea ce poţi.
Eşti frumoasă ca o floare,
Și-ai multe laboratoare.
Biblioteca ta cea nouă
E ca doi picuri de rouă.
Cu profesori foarte mulţi,
Doi directori ca doi munţi
Care-ades te-au lăudat,
Ca pe-un mare împarat.
Este ziua ta cea mare!
Ți-am făcut, în vers, urare
Într-o zi de sărbătoare,
Însemnată-n calendare.
MEREU
Cerșim zîmbete
mereu...
Furăm săruturi
mereu...
Dăruim tot mai puțin
mereu...
Credem în oameni
mereu...
Distrugem suflete
mereu...
Ne pierdem în gânduri
mereu...
Trăim în iluzii
mereu...
Mereu...mereu...de ce mereu?
Mă întorc
Mă întorc la întuneric,
Prietenul meu vechi,
Să vorbim ca pe vremuri,
Prin noapte.
Nici vioara luminii,
Nu mă va mai lua,
O să fim doar noi doi,
Şi stelele.
Hotarul ceresc
O să ne cuprindă,
În al nopţii azur
Pe veci.
Iubirea
Când cerul îşi varsă gândurile,
Doar ea suspină.
Zâmbetul ei în lumina întunericului,
Ca deşertul risipit,
E vag, nu îţi zice nimic,
Dar ochii îi plâng de durere.
Ca o rază de mătase,
Ce-şi culege sentimentele,
Prin viaţa de sticlă,
O atingere o sparge.
Prin chipul de porţelan,
Nici zâmbetul nu o stinge,
În flăcările dorului,
Scânteile ochilor ei,
Ard.
Biblioteca ta cea nouă
E ca picurii de rouă. (așa ar fi mai bine)
Neînțeles
cioburi de frumusețe
sparte din cerul timpuriu
reflectă multicolor
zâmbetele primăverii
clipiri mototolite
uitate după stele
surprinzând nepăsarea
amintirilor de mohair
privire împânzită
scrijelită de noapte
zâmbește fumuriu
zorilor neînțeleși
Luna printre valuri
Glasuri secate
Purtate de valuri
Sărută tremurând
Umbre de soare.
Pe țărmul adormit
Îmbrățișat de noapte
Luna domnește
În noduri de ceață.
Valurile înecate
În propria singurătate
Inundă adâncurile
Cu suflete de gheață.
Zâmbete pătate
În apus de ceară
Scrijelesc trecutul
Vieții înnourate.
Mă prăbușesc la pămînt,
în bezna grea.
Iar trupul mi se cutremură
într-un vag suspin...
Mă otrăvesc paginile albe,
căci tu ai șters totul...
Iar inima mi-o ruină
spulberată de vînt.
Mă ucid gîndurile și privirea
moartă printre frunze.
Iar sufletul e durerea
risipită în lacrimi mute... OANA COCIERU
Zâna Iarna
Cucereşte pământul
Cu zăpadă cerească,
Aduce bucurii
Chiar de dimineaţa.
Copiii aleargă
Pe câmpul ce lung,
Şi-ncearcă să prindă
Cel mai mic fulg.
Ei se dau cu sania
Cu mare bicurie,
Şi-şi doresc ca noaptea
Să nu mai fie.
Şi-n ultimul rând
Cea mai mare bucurie,
E că vine Crăciunul
În mare armonie.
MA GANDESC
PE POTECA FLORI CRISTALINE
MA GANDESC LA UN TABLOU
DE PRIMAVARA .
SI IMI IMAGINEZ
BUCURIA ,FIIND
O PATA DE CULOARE .
SOARELE SA FIE PICTORUL
IAR EU ,COPILUL
CU JOCUL.
SI FLORILE SA DANSEZE
CU ALBINELE
DANSUL.
BIANCA B.
Trimiteți un comentariu