luni, 30 septembrie 2013

Prima ședință de cenaclu

 
 
 
 
Astăzi a avut loc prima ședință de cenaclu, o ședință organizatorică, de motivare, de risipire a oricărei temeri :)
 
Lista membrilor cenaclului o vom afișa când se va închide lista (la finalul săptămânii).
 
A fost o întâlnire în care toți membrii cenaclului au scris poeme cu privirile :)
 
Cu toți așteptăm următoarea ședință când vom citi creațiile acompaniați de o chitară și savurând un ceai cald.
 
Vă îndemn să scrieți la „comentarii” impresiile voastre!
 
Iată poemul promis:
 
Tăcere de septembrie
 
Am ținut prea multă vreme pumnii strânși
de teama vulturilor devoratori de cuvinte
mâinile întinse spre ceea ce aș fi putut să fiu
s-au retras ca o maree
iar luna n-a mai răsărit
porumbelul de deasupra noastră
nu și-a mai circumscris aripile în nimbul ei
Azi mi-am rezervat un loc la masa tăcerii
iar tăcerea face ca îngerii noștri să vorbească
înțelept
cred iarăși în culorile trase prin inel
ca nostalgia acestui început de septembrie în care
vântul dinaintea ploilor pe crizanteme albe
va sufla și în lumânările noastre
știu
se vor stinge toate odată
fiindcă toate odată s-au aprins
în capela cu grădini neblestemate
acum stau la masa aceasta
în picioare
desculță
cu firimituri de lumină în palme
și nu pot decât
să imit răstignirea

9 comentarii:

Alexandra Galan spunea...


Eu sunt membra a cenaclului, iar prima redinta mi s-a parut foarte interesanta! De-abia astept sa intram in lumea basmelor si a imaginatiei!

Înv. Leonte M. D. spunea...

Bun venit la cenaclu, Alexandra!

Andreea B spunea...

A fost frumos...Astept sa ne revedem iarasi.

Înv. Leonte M. D. spunea...

Bun venit și ție, Andreea!
Da, așteptăm cu drag următoarea întâlnire!

Hostinari Andra spunea...

A fost chiar foarte frumos!Si eu sunt membra a cenaclului.A fost interesant dupa parerea mea!

ivaniuc roxana spunea...

mi-a placut a 3 sedinta. Bolovanul afost o inspiratie perfecta.

ivaniuc roxana spunea...

oare data viitoare din ce ne vom inspira.

ivaniu spunea...

am o intrebare. Cum pot sa scriu compuneri si poezii pe blog

Înv. Leonte M. D. spunea...

Nu poți să scrii direct pe blog. Poți să scrii la comentarii, dar cel mai bine e să trimiți pe mailul meu sau al celorlate doamne profesoare.