vineri, 11 decembrie 2015

Şedinţă de cenaclu literar nr. 3/2015

Dragi elevi,
 
Luni, 14 decembrie 2015, la ora 18,
va avea loc şedinţa cenaclului literar
"Mai aroape de Cuvânt"
 în sala 48, la etajul II.
 
Aduceţi cu voi toate creaţiile literare!
 
 

sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Ședință de cenaclu literar nr. 2/ 2015

LUNI, 16 noiembrie 2015
la ora 18:00, în sala nr. 1
va avea loc 
ȘEDINȚA NR. 2
A CENACLULUI LITERAR
„MAI APROAPE DE CUVÂNT”

Pentru cei ce vor să creeze ceva în aceste zile (poezie sau eseu),
 le propun o temă inspirată din sărbătoarea ce va avea loc în săptămâna 16 - 22 noiembrie - Săptămâna Educației Globale, sărbătoare care are în acest an tema 
„Egalitatea trebuie să fie reală
(egalitatea de șanse la educație)

"Saptamana Educatiei Globale" incurajeaza copiii, tinerii si profesorii sa initieze activitati educationale in domeniul cetateniei globale prin dezbaterea unor teme ca: diversitatea si inegalitatea, atat la nivel local cat si global, avand la baza principalele teme ale cetateniei globale: sensibilizarea intregii lumi asupra rolului de cetateni ai globului, respectarea diversitatii si a comunicarii interculturale, dorinta de a face ca lumea sa devina un loc mai echitabil si durabil, responsabilitatea asupra propriilor actiuni. ”

Sursa: http://www.calificativ.ro/SAPTAMANA_EDUCATIEI_GLOBALE-a16528.html


Creațiile elevilor






URARE
de Alexiuc A.

La mulţi ani, şcoala mea dragă!
Tu eşti dulce ca o fragă.
Te iubesc şcolarii toţi
Că-i înveţi ceea ce poţi.

Eşti frumoasă ca o floare,
Și-ai multe laboratoare. 
Biblioteca ta cea nouă
E ca  picurii de rouă.

Cu profesori foarte mulţi,
Doi directori ca doi munţi
Care-ades te-au lăudat,
Ca pe-un mare împarat.

Este ziua ta cea mare!
Ți-am făcut, în vers, urare
Într-o zi de sărbătoare,
Însemnată-n calendare.

MEREU
de Oana Cocieru

Cerșim zîmbete 
mereu...
Furăm săruturi
mereu...
Dăruim tot mai puțin
mereu...
Credem în oameni 
mereu...
Distrugem suflete
mereu...
Ne pierdem în gânduri 
mereu...
Trăim în iluzii
mereu...
Mereu...mereu...de ce mereu?

Mă întorc
de Rotariu Ștefania

Mă întorc la întuneric,
Prietenul meu vechi, 
Să vorbim ca pe vremuri, 
Prin noapte.

Nici vioara luminii
Nu mă va mai lua,
O să fim doar noi doi
Şi stelele.

Hotarul ceresc
O să ne cuprindă
În al nopţii azur 
Pe veci.

Iubirea
de Rotariu Ștefania

Când cerul îşi varsă gândurile,
Doar ea suspină.
Zâmbetul ei în lumina întunericului,
Ca deşertul risipit,
E vag, nu îţi zice nimic,
Dar ochii îi plâng de durere.

Ca o rază de mătase,
Ce-şi culege sentimentele,
Prin viaţa de sticlă,
O atingere o sparge.

Prin chipul de porţelan,
Nici zâmbetul nu o stinge,
În flăcările dorului,
Scânteile ochilor ei,
Ard.


Neînțeles
 de Ivaniuc Roxana Naomi

cioburi de frumusețe
sparte din cerul timpuriu
reflectă multicolor
zâmbetele primăverii

clipiri mototolite
uitate după stele
surprinzând nepăsarea
amintirilor de mohair

privire împânzită
scrijelită de noapte
zâmbește fumuriu
zorilor neînțeleși



Luna printre valuri
de Ivaniuc Roxana Naomi

Glasuri secate
Purtate de valuri
Sărută tremurând
Umbre de soare.

Pe țărmul adormit
Îmbrățișat de noapte
Luna domnește
În noduri de ceață.

Valurile înecate 
În propria singurătate
Inundă adâncurile
Cu suflete de gheață.

Zâmbete pătate
În apus de ceară
Scrijelesc trecutul
Vieții înnourate.

...
de Oana Cocieru

Mă prăbușesc 
în bezna grea.
Iar trupul mi se cutremură
într-un vag suspin...
Mă otrăvesc paginile albe,
căci tu ai șters totul...
Iar inima mi-e o ruină
spulberată de vînt. 
Mă ucid gîndurile și privirea
moartă printre frunze.
Iar sufletul e durerea
risipită în lacrimi mute...

Zâna Iarna
 de Alexiuc A.

Cucereşte pământul
Cu zăpadă cerească,
Aduce bucurii
Chiar de dimineaţă.

Copiii aleargă
Pe câmpul cel lung
Şi-ncearcă să prindă 
Cel mai mic fulg.

Ei se dau cu sania
Cu mare bucurie,
Şi-şi doresc ca noaptea
Să nu mai fie.

Şi-n ultimul rând 
Cea mai mare bucurie,
E că vine Crăciunul 
În mare armonie.

Mă gândesc
de Bianca B. 

Pe poteca de flori cristaline
Mă gândesc la un tablou
de primăvară

și îmi imaginez
bucuria fiind
o pată de culoare.

soarele să fie pictorul
iar eu, copilul
cu jocul.

... și florile să danseze
cu albinele
valsul soarelui.



Vreau
de Oana Cocieru
Vreau,
Să strecor clipele prin plasa din calendar,
A vremii.
Vreau ,
Să-mi refac inima ce-a trecut prin viața
Cenușită.
Vreau,
Să plîng, dar nu mai am lacrimi,
În ochi.
Vreau,
Să te iubesc din nou, dar m-ai rănit ,
Și nu mai pot.
Vreau,
Să-mi otrăvesc sufletul cu literele
Cărților.
Vreau,
Să mă pierd printre suspinele
Copacilor.
Vreau,
Să mă înalț, în timp ce frunzele
Cad.
Vreau ,
Să fiu în fiecare zi
Eu.
... 
de Oana Cocieru
Mă uit în trecut...
Găsesc doar, niște amintiri.
Stinse demult în beznă...
Aprind un chibrit
Ca să lumineze,
Dar s-a stins,
În vechile poze.
Mă uit în albumul,
Pierdut după o noptieră.
Simt iar un sentiment,
Numit dor.
Ce doare tare, înțepîndu-mă
Direct în inimă,ca pe o pernuță cu ace.
Mă uit în dulapul
Golit de fiare, de care nu pot uita.
E grea povara prăfuită de timp,
Și-o duc singură...îngînînd un cîntec echivoc. 

luni, 26 octombrie 2015

CONCURS

Dragi membri ai cenaclului literar,

dacă aveți timp, creați un poem cu tema „Frumusețile mării” până mâine seară. 
 Să îl scrieți la comentarii. 
Vor fi trimise la concursul „Copiii și marea”.
NU este obligatoriu :)


Iată câteva imagini care să vă inspire :)
Mai căutați și voi. 









luni, 19 octombrie 2015

duminică, 26 aprilie 2015

Ședință de cenaclu

Luni, 27 aprilie, ora 18, 

ȘEDINȚĂ DE CENACLU

în sala 1.

Aduceți haiku-urile pentru concurs!


miercuri, 15 aprilie 2015

Concurs de HAIKU

Regulamentul Concursului de HAIKU
„Pe Aripile Fanteziei ”
2015

CONCURS INCLUS ÎN
 CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR EDUCATIVE REGIONALE ȘI INTERJUDEȚENE 2015, poziția 300.

I.Concursul se adresează elevilor din şcolile gimnaziale şi liceale.

II.Nu se percepe NICIO TAXĂ.

III.Se acceptă doar creațiile literare originale. Vor fi descalificați participanții ale căror  lucrări au fost publicate anterior sau au fost trimise și la alte concursuri; de asemenea, nu se vor lua în calcul creațiile luate de prin cărţi/ de pe net sau realizate de altcineva.

IV.Secțiuni
1.Haiku(un singur poem a cărui temă să fie subst. greiere).




2. Haiku la fotografie(un singur poem inspirat de fotografia de mai jos).



Exemplu:

firul de iarbă -
o libelulă-ndoaie
ușor lumina
(Eduard Țară)

V. Pentru o mai bună înțelegere a realizării unui haiku autentic, se pot consulta articolele de pe site-ul de specialitate
Romanian Kukai

VI.Greiere a fost tema concursului lunar de haiku organizat de Romanian Kukai în august 2009. Rezultatele concursului și câteva comentarii la poemele câștigătoare pot fi găsite aici:






VII.Haiku-ul, poezie de factură niponă, are doar trei versuri, primul vers 5 silabe, al doilea 7 silabe și al treilea 5 silabe. După primul sau al doilea vers e necesară o pauză/cezură, marcată, de obicei, prin linie de pauză/cratimă. Nu e nevoie de rimă, nu se folosește decât un verb (la prezent sau gerunziu), nu se fac referiri personale și nu se apelează la clasicele figuri de stil. Cele două părți ale haiku-ului, aranjate 1+2 sau 2+1, sunt imagini care nu trebuie să se continuie una pe alta, ci trebuie să fie mai degrabă independente, fără o relaţie prea strânsă între ele.
E un poem despre natură, incluzând obligatoriu o singură referință sezonală.
Exemple de haiku pe tema dată :

teatru-n ruină-
seara ies la rampă
numai greierii
(Cezar F. Ciobîcă)

nopți fără greieri-
ceva i se întâmplă
universului


 (Şerban Codrin)

PS. Scrieți haiku-ul la comentarii ASTĂZI!

sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Ședință de cenaclu literar

LUNI, 12 IANUARIE, 
ȘEDINȚĂ DE CENACLU LITERAR 
LA ORA 18, ÎN SALA 1. 

NU UITAȚI SĂ ADUCEȚI CREAȚIILE LITERARE!