Rugina dintre nori - de Ivaniuc Roxana

 

Cerul îşi schimbă culoarea 

ca o plapumă de cenuşă,

Doar un colţ senin strecoară

 nostalgia lui dulceagă.

 

Copacii nu mai au straie verzi,

Sunt plictisiţi de vântul ce îi leagănă,

Iar frunzele-au căzut pe rând

Ca o ploaie colorată.

 

Luna se trezeşte mai repede

strivind pânze de aramă,

Luminează pământul curat

Şi tristeţea palidă ca o pagină

de carte veche.

(Ivaniuc Roxana, clasa a IV-a C)

ANUNȚ! A cincea ședință de cenaclu literar

Miercuri, 27 nov. 2013, în sala 1, 

va avea loc a cincea ședință de cenaclu literar

Veniți pregătiți să expuneți/audiați 

creațiile literare din ultimele două săptămâni!

Anunțați și pe ceilalți colegi, membri ai cenaclului. 

Sugesti pentru noi creații

1. Realizați un text (poezie sau proză) 

inspirându-vă după imaginea de mai sus :)

Titlul la alegere.

2. Scrieți un text inspirându-vă din înșiruirea de cuvinte:

culoare, cioară, miere, crizanteme, indiferență, brumă, calendar.

3. Realizați un text cu titlul: 

„Născut într-o nucă de cocos”

Succes!

Anunț! - A patra ședință de cenaclu literar

Următoarea ședință de cenaclu literar 

va avea loc vineri, 15 noiembrie, la ora 18, în sala 1. 

Cineva se întreba: 

Oare data viitoare din ce ne vom inspira? :)

Vom vedea! 

Cât trăiește o lacrimă?... - de Florescu Paul Iulian

V-aţi gîndit cât trăieşte o lacrimă?
 Unii poate da, alţii nu, altora nu le-a păsat.
O lacrimă izvorâtă dintr-un suflet de mamă durează o veşnicie de suferinţe. 
Lacrima de mamă este cea mai puternică şi înmoaie suflete, le topeşte, le arde de suferinţă când află că odorii sunt în pericol.
O lacrimă provenită dintr-o rană căpătată la joacă durează o secundă, un obraz rumen, veştet, lăcrimat.
Lacrima unui tată durează două nopţi de lucru muncite pentru a aduce o pâine acasă.
O lacrimă de bunică durează un an de bătrâneţe, povară, blândeţe, un an de chinuri.
Lacrima unui copil certat cu părinţii durează o secundă eternă în care-şi dă seama că nu poate fi supărat pe cei care l-au născut.
Lacrima ta durează un veac, un secol sau poate o eternitate, apoi îţi dai seama că n-ai de ce să plângi fiindcă aşa este viaţa.
Iar lacrima unei lacrimi durează o supărare, o tristeţe provocată din cine ştie de unde , din adâncul sufletului.


PS. Vom discuta/corecta/îmbunătăți textul împreună în cadrul ședinței de cenaclu. 

Toamna - de Florescu Paul Iulian

Vine regina bogăţiei timpurie

Cu poala plină de fructe dulci.

Fiorii zboară-n aer , o mie

Frunze peste tot , unde s-apuci ? 

Soarele-ntre nouri stă priponit

Palid ca o nebună nălucă.

Norul plumburiu de ploaie-i pregătit

Şi stropii spre pământ vor să se ducă.

Frunzele de culoarea ruginii

Danseză-n bătaia de vânt

Şi copacii valsează în faţa reginii

Crengile lor slabe rupând.

Copiii cu braţe de fructe zemoase

Şi cu flori vestejite în părul roşcat

Danseză-n grădină cu hainele groase

Ca pilota mare de pe pat.

Şi ţipă vântul prin hornul fumegând

Speriind pe odorii din braţe de mamă

În mintea mea e doar un singur gând

O nostalgică a naturii ramă. 

(Florescu Paul Iulian)

PS. Vom discuta/îmbunătăți poemul la următoarea ședință de cenaclu.

Simboluri semnificative

Vara se apropie pe zi ce trece. Soarele ne joacă feste. Ochii sunt orbiţi de lumina sa supremă.  Prin câmpiile înverzite şi prin livezile cu cireşe de mai, sunt jocuri vesele de fluturi. Până şi iarba verde dansează în bătaia lină a vântului  ca o mângâiere blândă de mamă. Timpul trece încet, iar primăvara îşi face  ultimele bagaje. Vulturul,  de pe înaltul pisc, dă o strigare supremă de rege al verii. Prin geamuri aburinde se mişcă viaţa pândind după colţuri de buruiene dese şi prăpădind timpul.
Deodată, în livadă, printre florile semeţe de vară îşi face apariţia un ghiocel pierdut de anotimpul lui. Este plăpând, subţirel şi aplecat de zici că are lumea-ntreagă în spinare. Dă uşor din clopoţelu-i cristalin. Roua de pe feţele obosite şi adormite ale florilor se scurge pe pământ.
Seceta crudă loveşte  blajinul ghiocel drept în faţă.
Din întâmplare, lângă ghiocel este  un mărţişor drăguţ, împletit în Zilele Babelor. Este poleit cu multă muncă şi cu darul răbdării. Culorile lui  se împletesc alene şi amintesc de zăpada rece şi de sângele cald al  Domnului . 
Muzica lină se aude de departe.
Deodată,  o mantie verde şi înflorită învăluie simbolurile rătăcite ale primăverii. Ghiocelul şi mărţişorul se simt singuri. Îşi dau seama că ei aduc bucurie şi extaz doar primăvara. Vara ei nu  mai valorează nimic.
Aşa e şi în viaţă: unele lucruri au semnificaţie tot timpul, unele doar într-o anume perioadă, iar altele niciodată.

Florescu Paul Iulian