A mai trecut un an, s-a dus…Paula Seling

A mai trecut un an, s-a dus…

Şi-n veci n-o să mai vie
Şi câţi creştini ne-au părăsit
Şi câte suflete-au pornit
Cu el în veşnicie...

Aşa trec anii după ani
Şi duc cu ei la vale
Şi pe bogaţi, şi pe sărmani
Pe mame dragi, lăsând orfani
Şi tot ce află-n cale...

În anu-acesta poate treci
Şi tu, iubite frate,
Vezi zilele să le petreci
Căci acolo pe unde mergi
Vei fi-ntrebat de toate...

Şi ce folos de-ai câştiga
Aicea lumea toată
Şi sufletul ţi l-ai uitat
Căci pentru el n-ai adunat
Nimica niciodată...

O, Dumnezeule Ceresc,
Rugămu-Te fierbinte
Să fii cu noi în orice zi
Şi-n anul care va veni
Să ne ajuţi Părinte!
( Autor necunoscut...de mine )

VĂ DORESC DIN TOATĂ INIMA 
CA ÎN ANUL CARE VA VENI SĂ SIMŢIŢI DN PLIN 
AJUTORUL PĂRINTELUI CERESC,
DUMNEZEUL CEL ATOTPUTERNIC!!!

LA MULŢI ANI!

Cântarea îngeraşilor

Pentru a vizualiza click pe youtube!

Iarna - de Nicoale Labiş

Totu-i alb în jur cât vezi

Noi podoabe pomii-ncarcă

Şi vibrează sub zăpezi

Satele-adormite parcă.

Doamna Iarna-n goană trece

În caleşti de vijelii –

Se turtesc de gemul rece

Nasuri cârne şi hazlii.

Prin odăi miroase-a pâine,

A fum cald şi amărui

Zgreapţănă la uşă-un câine

Să-şi primească partea lui…

Tata iese să mai pună

Apă şi nutreţ la vacă;

Vine nins c-un fel de brumă

Şi-n mustăţi cu promoroacă.

Iar bunicul desfăşoară

Basme pline de urgie,

Basme care te-nfioară

Despre vremuri de-odinioară,

Vremi ce-n veci n-au să mai fie.

Farfurii zburătoare - de Cezarina Adamescu

Doamne, ce namilă de cer! Şi cum privesc copiii la el! E-un mister

cum de atâtea ocheade, nu cade! Şi cum ne mai ţine, fiindcă,  vezi bine, de

la o vreme, pe el zboară – cu miile – în loc de păsări – farfuriile. Ba, sub

ochii uimiţi ai unora trec şi sateliţi. Pe rute directe zboară fel şi fel de obiecte.

Ce timpuri şi ce obiceiuri, să-ntâlneşti la fiecare pas OZN-uri!

Uşoare şi grele de nu te mai poţi învârti de ele.

Degeaba şi-au scos astronomii lunete şi hărţi, OZN-urile taie aerul

în bucăţi. Taie hăul cu fierăstrăul. Taie cerul cu barda şi cu toporul şi îşi iau

zborul. Cerul îl scurmă, lăsând o lumină în urmă. Poate un magician, voind

să le-ajute, cu o baghetă le face pe rând nevăzute?

Cu un snop de raze strălucitoare, le-ajută să zboare?

Într-o zi, un copil a rămas de-a dreptul trăsnit văzând un asemenea

obiect nemaipomenit. Şi până să strige după ajutor, obiectul dispăruse în zbor.

Ce comedie! Nici mie nu-mi venea să cred această şmecherie.

Bună numai de aşternut pe hârtie. Teancuri de hârtie cât casa le-ar trebui

specialiştilor de la Nasa. Şi un milion de baghete ca să dirijeze atâţia sateliţi

şi rachete. Turnuri de control cu miile ca să urmărească farfuriile. Şi câte

milioane de maeştri, să se-nţeleagă cu extratereştrii. Fiindcă aceştia vorbesc

prin antene doar prin desene. Câteva triunghiuri, spirale, li se par mai

normale. Preferă aceste feluri unice ca să comunice. Îşi aleg o naţiune,  unpopor, pentru a-l învăţa limba lor!

Însă mie mi se pare complicat, de aceea mă întorc de unde-am plecat.

Eu cred că în curând, o să ai voie să zbori călare de-a dreptul pe nori!

Ai să-ţi pregăteşti în ajun o farfurie cu fragi sau cu mure şi tuleo! în

pădure. Şi până să te-apuce de părinţi dorul, farfuria o să-şi ia zborul!

Acuma, farfuria aceasta, nepoate, ca să meargă ca pe roate, trebuie

umplută cu tot felul de bucate alese, pe care tu, mofturos, le cam refuzi pe

la mese. Dacă nu găseşti nimica în oală, să nu pleci cu mânuţa goală. Ia un

platou pe care aşează un ou. Un ouşor pe care  l-a ouat o pasăre-n zbor.

Un ou mititel cu pistrui pe el. Din care va ieşi în  curând un pămătuf cu ochi

de piper. Care va locui în cer. Va fi steaua ta călăuzitoare pe care ţi-a

dăruit-o în somn cineva. Va fi o stea puiutoare sau ţiuitoare. Şi când o s-o

zăreşti pe cer, o vei striga pui-pui şi-o vei agăţa în cui. Într-un cui sau mai

bine în vârful unui brăduţ. De Crăciun ca să-ţi aducă un an mai bun. Şi,

firesc, pe Pruncul ceresc. Fără de care, în inima ta nu va fi niciodată sărbătoare.

Până atunci m-a apucat un dor nespus de păsările care nu ştiu

unde s-au dus. Şi o să tot oftez aşa, cu ochii pe cer, bunăoară, până la primăvară.

Dacă nu ai nici ou, nici platou ca să zbori teleleu, suie-te pe spinarea

unui zmeu. Şi ţine-l de chică, poate-ţi mai trece de frică.

Un zmeu, lucru comic zboară mai frumos decât un supersonic. Şi,

ce-i mai agreabil e că poate fi decapotabil. Cum porneşti de pe pământ, te

şi pomeneşti cu pletele-n vânt. Şi dacă-ţi pui mintea, măi nene, poţi să-i

coşi în coadă şi pene.

Acuma ştiţi că un zmeu cumsecade, nu şade decât în basme sau în

balade, fiindcă acolo îi place lui să dezlege şarade. Însă mai poţi găsi vreunul

pe-aici, uitat în pod la bunici.

Îi dregi sfoara şi coama  şi gata, poţi să-i trimiţi telegrama. Scrisă9

cu litrere de-o şchioapă cu un ac de albine: Zmeule, ia-mă în cârcă la tine!

Între timp, eu voi sta de veghe până parcurgi vreo două-trei leghe.

Voi sta de strajă pentru ca nimeni să nu rupă  această vrajă.

Din volumul ,,Poveşti pentru Georgiana" 

Șoaptele triste ale toamnei - de Hosu Ioana Theodora

Mă pun la pământ șoaptele

mi-e rău de parcă

mă strivesc planetele

imaginația mea și-a pus

haina în cui

aud vorbe 

dar nu înțeleg nimic

parcă îmi vorbește

 un marțian

culorile verii s-au dus și-au

venit lapovițele

 parcă sunt

bucăți de pâine proaspătă

aruncată de cuptorul cerului

Hosu Ioana Theodora, clasa a IV-a D, 

Școala Gimnazială Miron Costin - Suceava (10 ani)

Amintiri din copilărie (fragment ) - de Ion Creangă

Odată, la un Sfântul Vasile, ne prindem noi vreo câţiva băieţi din sat să ne ducem cu plugul,- căci eram şi eu mărişor acum, din păcate. Şi în ajunul Sfântului Vasile toată ziua am stat pe capul talei să-mi facă şi mie un buhai, ori de nu, batâr un harapnic.

- Doamne, ce harapnic ţ-oi da eu, zise tata de la o vreme. N-ai ce mânca la casa mea! Vrei să te buşească cei handralăi prin omăt? Acuş te descalţ!

Văzând eu că mi-am aprins paie-n cap cu asta, am şterpelit-o de-acasă numai cu beşica cea de porc, nu cumva să-mi ieie tata ciubotele şi să rămân de ruşine înaintea tovarăşilor. Şi nu ştiu cum s-a întâmplat, că niciunul dintre tovarăşi n-avea clopot. Talanca mea era acasă, dar mă puteam duce s-o ieu? În sfârşit, facem noi ce facem şi sclipuim de cole o coasă ruptă, de ici o cârceie de tânjală, mai un vătrar cu belciug, mai beşica cea de porc a mea, şi pe după toacă, şi pornim pe la case.

Ş-o luăm noi de la popa Oşlobanu, tocmai din capul satului din sus, cu gând să umblăm tot satul... Când colo, popa tăia lemne la trunchi afară şi cum a văzut că ne aşezăm la fereastră şi ne pregătim de urat, a început a ne trage câteva naşteri îndesate şi a zice:
-De-abia s-au culcat găinile, şi voi aţi şi început? Ia staţi oleacă, blăstămaţilor, că vă dau eu!

Noi, atunci, am şterpelit-o la fugă. Iar el zvârr! cu o scurtătură în urma noastră, căci era un om hursuz şi pâclişit popa Oşlobanu. Şi din spaima ceea, am fugit noi mai jumătate de sat înapoi, fără să avem când îi zice popii:

Drele pe podele
Şi bureţi pe păreţi;
Câte pene pe cucoşi
A tâţia copii burduhoşi,

cum obişnuiesc a zice plugarii pe la casele ce nu-i primesc.
-Măi! al dracului venetic şi ceapcân de popă, zicem noi, după ce ne adunăm cu toţii la un loc, îngheţaţi de frig şi spărieţi! Cât pe ce era să ne ologească boaita cea îndrăcită, vede-l-am dus pe năsălie la biserica Sfântului Dumitru de sub cetate, unde slujeşte; curat Ucigă-l-crucea 1-a colăcit să vie şi să-i facă budihacea casă la noi în sat. Ferească Dumnezeu să fie preoţii noştri aşa, că nu te-ai mai înfrupta cu nimica de la biserică, în vecii vecilor! Şi până-1 mai menim noi pe popă, până-1 mai boscorodim, până una-alta, amurgeşte bine.

-Ei, amu, ce-i de făcut? Hai să intrăm ici în ograda asta - zise Zaharia lui Gâtlan - că ne trecem vremea stând în mijlocul drumului.
Şi intrăm noi la Vasile Aniţei şi ne aşezăm la fereastră, după obicei. Dar parcă naiba vrăjeşte: cela nu sună coasa, că i-i frig; celuia că-i îngheaţă mâinile pe cârecie; văru-meu Ion Mogorogea, cu vătrarul subsuoară, se punea de pricină că nu ură, şi numa-ţi crăpa inima-n tine de năcaz!
 -Ură tu, măi Chiriece - zic eu lui Goian - şi noi, măi Zaharie, să prufnim din gură ca buhaiul; iar iştialalţi să strige: hăi, hăi!

Ş-odată şi începem. Şi ce să vezi? Unde nu se ie hapsina de nevasta lui Vasile Aniţei cu cociorva aprinsă după noi, căci tocmai atunci trăgea focul să deie colacii în cuptior.
-Vai, aprinde-v-ar focul să vă aprindă, zise ea, burzuluită grozav; dar cum se cheamă asta? în obrazul cui v-a învăţat!

Atunci noi, la fugă, băieţi, mai dihai decât la popa Oşlobanu...
-Dar bun pocinog a mai fost ş-aista, zicem noi, oprindu-ne în răscrucile drumului din mijlocul satului, aproape de biserică. Încă una-două de-aiestea, şi ne scot oamenii din sat afară, ca pe nişte lăieşi. Mai bine să mergem la culcare. Şi după ce ne arvonim noi şi pe la anul, cu jurământ să umblăm tot împreună, ne-am despărţit unul de altul, răbigiţi de frig şi hămisiţi de foame; şi hai fiecare pe la casa cui ne are, că mai bine-i pare. Şi iaca aşa ne-a fost umblarea cu plugul în anul acela.

Iarna - de Vasile Alecsandri

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede pintre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împregiur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbuci albii de fum.

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dismiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi...

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

George Coşbuc – Patria română

Patria ne-a fost pământul

Unde ne-au trăit strămoşii

Cei ce te-au bătut pe tine,

Baiazide, la Rovine,

Şi la Neajlov te făcură

Fără dinţi, Sinane,-n gură,

Şi punând duşmanii-n juguri

Ei au sfărâmat sub pluguri

Sângele Dumbrăvii-Roşii,

Asta-i patria română

Unde-au vitejit strămoşii!

Patria ne e pământul

Celor ce suntem în viaţă,

Cei ce ne iubim frăţeşte,

Ne dăm mâna româneşte;

Numai noi cu-acelaşi nume,

Numai noi români pe lume,

Toţi cu-aceeaşi soartă dată,

Suspinând cu toţi odată

Şi-având toţi o bucurie;

Asta-i patria română

Şi ea sfântă să ne fie.

Patria ne-o fi pământul

Unde ne-or trăi nepoţii

Şi-ntr-o mândră Românie

De-o vrea cerul, în vecie,

S-or lupta să ne păzească

Limba, legea românească,

Şi vor face tot mai mare,

Tot ce românismul are:

Asta-i patria cea dragă

Şi-i dăm patriei române

Inima şi viaţa-ntreagă.

Pentru informații despre autor aici

Dumbrava minunată - de Mihail Sadoveanu

Dumbrava minunata

Doamna Mia Vasilian, a doua soţie a avocatului Jorj Vasilian, nu avea decât o supărare, pe  Lizuca, fetiţa de şase ani rămasă soţului ei din prima căsătorie.

După moartea mamei, fetiţa fusese crescută de bunici, părinţii mamei, care trăiau la marginea târgului. După ce s-a recăsătorit, tatăl ei a luat-o de acolo şi, fiind de acord cu a doua soţie că fetiţa e prost crescută, nu a mai lăsat-o la bunici.

În timp ce le spunea toate acestea unor musafire, fetiţa se strecurase în salonaş şi  mama vitregă porunci slujnicei să o scoată de acolo.

Slujnica o scoase şi o bătu. Nu era prima oară şi fetiţa i se plânse lui Patrocle, un căţel roşcat, cu picioarele scurte şi strâmbe. Necăjită că tată-său nu vine mai repede de la Bucureşti şi că nu-i mai văzuse pe bunici de mult timp, Lizuca hotărî să plece la bunici, împreună cu Patrocle.

Lizuca şi Patrocle trecură printre livezi şi ajunseră la pârâu, apoi în dumbrava de la Buciumeni.

Se înseră şi drumul nu se mai vedea.  Găsiră o scorbură unde Lizuca se culcă, se înveli cu hăinuţa, trase bereta cea roşie pe cap, iar căţelul se ghemui lângă ea.  Începură să cânte un greier, apoi o privighetoare. Fetiţa se gândi că pădurea seamănă cu pădurile din poveştile pe care i le spunea mama ei. Mai târziu apărură nişte omuleţi mititei. În faţă mergeau un bătrânel şi o bătrânică, apoi veneau patru omuleţi care purtau un pătuţ cu o domniţă bălaie.

Domniţa îi spuse Lizucăi că, noaptea, dumbrava aceea este o împărăţie fermecată. Bătrânelul îi povesti fetiţei despre Statu Palmă şi îi spuse că, dacă oamenii nu mai spun poveşti, atunci pier toţi, şi piticii şi uriaşii şi zânele. Apoi zise că ei sunt fericiţi că au unde trăi, fiindcă tatăl ei nu a ascultat-o pe mama vitregă şi nu a vândut pădurea.

Începu să povestească şi domniţa. În acea dumbrava minunata trăise o zână frumoasă de se dusese vestea, zâna închipuirii. Veniseră mulţi să o găsească, feciori de crai cu arme şi oşteni, dar nu au găsit-o. Făt Frumos veni şi el şi prinse a cânta din fluier pe malul apei. Lui i se arătă zâna, căci el credea în ea şi o purta în sufletul lui. Ea i-a dăruit iubirea ei, dar el a pierdut-o până la urmă, căci i-a ascultat pe ceilalţi oameni care s-au străduit să-i dovedească neapărat că ea nu e decât o închipuire.

Bătrânica  povesti şi ea despre o căsuţă din apropierea dumbrăvii, în care trăiesc doi bătrâni. Acolo fusese şi fata lor, care avea şi ea o fetiţă. Ea îi spusese fetei că nu va mai trăi prea mult şi când va voi să o vadă, doar să se gândească la ea şi ea va veni. Numai să fie singură.

Lizuca îşi dădu seama că bătrânica povesteşte chiar despre ea şi mama ei. Ca trezită din somn, îl auzi pe Patrocle lătrând, apoi zări in dumbrava minunata luminile unor felinare şi doi bătrâni care semănau cu bunicii ei.

Fetiţa adormi la loc şi când se trezi era în pat, în casa bunicilor ei.  Din livadă se auzeau glasurile mamei vitrege, al slujnicei ei  şi al bunicului. Mama vitregă îl acuza pe bunic că a ascuns prezenţa Lizucăi la ei acasă şi voia să o ia pe fetiţă imediat de acolo.  Bunicul spuse că asta nu se va întâmpla, că el înţelege că năzuieşte la averea fetiţei, dar s-o lase în pace şi să plece acasă.

Mama vitregă, furioasă, începu să dea din mâini şi fu atacată de albine, căci bunicii aveau stupi în livadă. Lizuca se bucură şi îi zise bunicuţei că o să-i spună tatei că ea nu mai pleacă de la ei.

Sfârșit

Premiul pentru debut la secțiunea poezie - elev Bardan Iulian Claudiu

Click foto