marți, 3 aprilie 2012

Povestea mielului jertfit - de Sorin Micuţiu


Primăvara îşi întinse veşmântul peste toată natura, livezile prinseră viaţă, iar mugurii stăteau nerăbdători, gata să iasă la lumina soarelui. Oamenii se pregăteau pentru a întâmpina Sfânta Sărbătoare a paştelui. Păstorii îşi scoaseră turmele de oi pe câmpul înverzit, pentru a se dezmorţii după o perioadă lungă de şedere în staul. Mieluşeii zburdau pe câmp, plini de bucurie, minunându-se la fiecare pas, de ceea ce ochişorii lor plăpânzi descopereau în joaca lor. Când credeau că s-au depărtat prea mult de turmă, se întorceau alergând, întrecându-se unul pe altul, lângă mama lor, după care porneau din nou să cerceteze natura încă necunoscută de ei. Printre ei, se afla şi un mieluşel orfan care se întrista de fiecare dată când vedea că el nu are unde să-şi plece capul şi nu avea cine să-l sărute pe frunte ca pe ceilalţi. De aceea deseori abadona jocul şi se aşeza pe câte un maidan, cu ochişorii închişi, încercând să-şi uite durerea. Vântul cald de primăvară şi raza soarelui îl mângâiau şi îi adiau pe la urechi, şoptindu-i încetişor cuvinte calde, dorind parcă să-l aline.
Deodată, în jurul lui, se întâmplă un lucru ciudat: turma dispăru şi în locul ei apărură două fiinţe gingaşe care se apropiară de el, salutându-l.
- Cine sunteţi voi? Întrebă mieluşelul, uimit de graiul lor blând.
- Eu, spuse primul, mă numesc Vânt Primăvăratic.
- Iar eu. Rază de Soare, spuse celălalt.
Mielul deschise gura să-şi spună şi el numele dar se opri, ruşinat că numele lui era la fel de frumos. Însă cei doi prieteni l-au îmbrăţişat, îmbărbătându-l:
- Nu fi trist! Spuse Vânt Primăvăratic. Numele tău de Miel este sfânt.
- Sfânt? De ce sfânt?
- Fiindcă închipuie pe Fiul lui Dumnezeu care S-a numit „Mielul Divin”, spuse Rază de Soare.
Mieluşelul era din ce în ce mai uimit, ascultând cuvintele lor, iar când încetară îi rugară să povestească despre „Mielul Divin”.
- Povestea Mielului începe demult, spuse Vânt Primăvăratic, încă de la începutul lumii. Dumnezeu a făcut cu mâinile Lui tot ceea ce vezi în jurul tău. Toate acestea le-a dat în stăpânirea a doi oameni, pe nume Adam şi Eva. La început ei locuiau în Eden, dat fiindcă au călcat Cuvântul lui Dumnezeu, lăsându-se înşelaţi de şarpe, au fost izgoniţi din acest loc minunat. Cei doi oameni erau atât de trişti, încât Dumnezeu le-a promis un Izbăvitor care va zdrobi capul şarpelui. Cu timpul, oamenii s-au înmulţit şi astfel au luat naştere multe popoare. Printre ele se afla şi poporul Israel, care era un popor ales de Dumnezeu, dar care ajunsese sub stăpânirea unui alt popor mai mare, unde muncea din greu pentru faraon şi poporul egiptean. În chinurile grele Israel a ridicat glasul către Dumnezeu, iar El l-a auzit. A rânduit un om, şi anume pe Moise, prin care să lucreze la dezrobirea poporului Său, Moise merge, trimis de Dumnezeu, la faron şi cere eliberarea poporului, însă faraon nici nu dorea să audă de acest lucru. Pentru aceasta, Dumnezeu a trimis asupra Egiptului tot felul de pedepse, însă ultima a fost cea mai grea. Aceasta prevedea moartea tuturor întâilor născuţi din ţata egiptului. Dar poporul Israel a fost ferit de toate acestea, datorită unui semn pe acre a poruncit Dumnezeu să-l facă pe uşorii casei fiecăruia dintre ei, cu sânge de miel. Mielul cel blând şi neprihănit se jertfea astfel pentru ca sângele lui să scape de la moarte pe copii lui Dumnezeu. Acest lucru simboliza Jerfa cea mare care se va da pentru izbăvirea omenirii, adică moartea pe Cruce a Mielului Divin, Fiul lui Dumnezeu, pentru ca toţi oamenii să aibă viaţă veşnică şi să fie izbăviţi prin Sângele Lui cel Sfânt. Iată de ce, scump mieluşel, numele tău este sfânt! Nu fi trist, ci, dimpotrivă, fii fericit că ai fost ales pentru a simboliza pe Fiul lui Dumnezeu, spuse cu dragoste Vânt Primăvăratic.
Mieluşelul mai dori să spună ceva, dar cei doi prieteni dispărură. În clipa în care dori să se ridice, simţi două mâini grele cum îl prind de blăniţă şă-l ridică. Era stăpânul lui. Mielul privi blând şi fără teamă către el, fiindcă îşi iubea stăpânul. Dar în mâna cealaltă, lama unui cuţit strălucea atât de tare în bătaia soarelui, încât mieluşelul închise ochii. Când deschise ochii din nou, înţelese totul. A fost ales pentru jertfă. Cu ultimele sale puteri, mieluşelul îşi ridică privirea spre ochi stăpânului său, dorind parcă să spună:
„Omule! Stăpâne! Adu-ţi aminte ce simbolizează moartea mea, adu-ţi aminte că acum două mii de ani, pe Golgota S-a jertfit un Miel Sfânt, Fiul lui Dumnezeu, pentru ca tu să nu mai mori, ci să ai viaţă veşnică”.
În clipa în care închise ochii, regăsi pe cei doi prieteni, care-i arătară o privelişte minunată: numai raze strălucitoare, numai cer senin, numai iarbă moale şi înrourată, numai pace şi un Miel înjunghiat, ce statea la picioarele tronului lui Dumnezeu. Faţa Lui radia de o strălucire cerească. Jertfa lui nu fusese zadarnică. Acesta era Mielul Divin despre care îi spusese Vânt Primăvăratic şi Rază de Soare. Şi mieluşelul nu mai simţi nici o durere, căci Mielul Divin îl chemă lângă El în acest loc minunat, sus în cer.

( Sorin M.

Un comentariu:

Sorin M. spunea...

Multumesc!
Mi-ai facut un cadou frumos, recitindu-mi poveste aici :)