Revista clasei a IV-a D - „Mai aproape de Cuvânt”

- click foto -

Coperta I
Desen: Stavnic Adrian

înălțarea lui coraline - de Silvia Bitere

printre miile de vieți îmi găsisem trupul coraline
în sfârșit se făcea dreptate
deși nu știam ce semn ascundea dreptatea aici
o pace cinstită după un măcel între om și divinitate
sau dorința între a fi corect și a merge aplecat
mă făceau să mă înalț cât să culeg cel mai frumos fruct
din livada Domnului
cum pe verticală mă ridicam să trag norii
și cum spinii din coroană erau tot ai mei
gândul că dumnezeu e printre noi ca simplu observator
mă deruta
aici mă opresc aici voi spune către mine
coraline coraline
de ce nu simțim uneori că suntem oameni
oare nu este de ajuns să ne privim mâinile
prin care ne rugăm
la El

(Silvia Bitere)

Educație, profesori, elevi...

CAMPANIA GLOBALĂ PENTRU EDUCAȚIE

EDIȚIA 2013, 22-28 aprilie

”Fiecare copil are nevoie de un profesor.

Profesori bine pregătiți pentru toți copiii” 

 

 

„Fiecare copil are nevoie de un profesor. Profesori bine pregătiți pentru toți copiii” este un demers la nivel global, derulat în cadrul Campaniei Globale pentru Educaţie  2013,  în 96 de ţări;

 

ÎMPREUNĂ PENTRU O EDUCAȚIE DE CALITATE / NU RUPE LANȚUL EDUCAȚIEI ! – lanțul viu al elevilor în semn de solidaritate cu unii copii din zone defavorizate ale lumii cărora nu li se respectă dreptul la educație – activ. comună

 

a. Portret de profesor. Individual sau în grupuri mici, elevii trebuie să realizeze o fotografie a cadrului didactic preferat - poate fi portret sau o fotografie realizată la clasă – alături de care să scrie câteva rânduri (maximum două fraze) pentru a-și explica alegerea

b. Cum îmi doresc să fie profesorul meu? (eseuri)

 

 

 

 

 

 

 

Dragi elevi, nu uitați de creațiile propuse astăzi la școală.

Vă mai propun una:

„Mi-aș dori să devin învățător/profesor (învățătoare/profesoară)”

 În acest caz va trebui să argumentați de ce vreți această meserie, ce modele aveți, cum vă imaginați că va fi școala viitorului etc. Succes!

 

Ps. Recunoașteți activitățile din fotografii? :) 
 Pentru a le vedea mai clar, faceți click pe fiecare fotografie!
 

CONCURS :)

Dragi elevi ai clasei a IV-a D de la Școala Gimnazială Miron Costin Suceava,

Împreună cu membrii colectivului de redacție al revistei clasei, „Mai aproape de Cuvânt”, lansăm concursul de desene pentru coperta I a revistei. 
Termen? Prima zi de școală după vacanță.

Sugestii:
- Reflectați la titlul revistei și la scopul ei.
- Gândiți-vă la o metaforă plastică sugestivă.
- Lăsați ideile să vină cât mai multe și mai ingenioase.
- După o zi, două, decideți asupra ideii și faceți schița.
- Lucrați cu răbdare, cu migală - "Graba strică treaba"
- Fiți creativi!
- Fiți veseli! :)

Spor!

UPDATE, dumincă,  14 aprilie, ora 16:   Mâine, LUNI, 15 aprilie, aduceți desenele pentru coperta revistei!

A venit Primăvara - de Emilia Plugaru

Cipcirip! Cipcirip! Priviţi, ninge! A venit iarna!
Două vrăbiuţe ţopăie fericite pe o crenguţă de brăduţ. La rădăcina brăduţului e căsuţa iepuraşului Blăniţă Albă.
        - A venit iarna?! îşi flutură iepuraşul urechiuşele prin ferestruică. Ce minunăţie! În curând pădurea noastră va fi îmbrăcată într-o mantie de culoarea blăniţei mele. Eu ştiu de ce iarna alege anume această culoare.
        - De ce? întreabă vrăbiuţele.
        - Fiindcă iarna mă iubeşte foarte mult. Mai mult ca pe alte animăluţe.
        - Nu ai pic de modestie, se enervează vrăbiuţele. Eşti un lăudăros. La o adică, baba Iarnă purta cojoc alb mai înainte de a apărea voi, iepuraşii, pe lume! Şi dacă vrei să ştii - Iarna ne iubeşte pe toţi! Pe toţi!
        - Da! Da! Se alătură celor două vrăbiuţe o veveriţă roşcată. E adevărat! Iarna ne iubeşte pe toţi!
        - Bine... se dă bătut iepuraşul. Nu mai zic nimic. Şi totuşi, şopteşte el pentru sine, pe mine mă iubeşte mai mult.
        - Mămulică dragă! Nu cumva ninge?! Iese în uşa bârlogului său ursuleţul Mişani.
        - Ninge, Mişani! Ninge! sar bucuroase vrăbiuţele. A venit iarna!
        - A venit... Cine a poftit-o? Nu putea să stea la ea acasă? Hm... Nu pricepeam de ce mă trage la somn... Când colo... Baba e de vină. Morr, morr, morrr! Voi fi iarăşi nevoit să dorm trei luni de zile încheiate. Morr, morr, morr...
Şi Mişani se retrage în bârlog, dar peste câteva clipe revine:
        - Auziţi?! Strigă el.
        - Pe cine strigi, Mişani? întreabă vrăbiuţele.
        - Pe voi, răspunde ursuleţul. Am o rugăminte. Imediat cum e primăvară, să mă treziţi! Să nu mă lăsaţi să dorm.
        - De ce să dormi atâta amar de vreme, Mişani? Nu poţi şi tu ca şi ceilalţi să dormi doar în timpul nopţii? În curând va veni Moşul cu daruri. Va fi atât de frumos.
        - Eh... Aş vrea eu... Dar nu pot. Dacă rămân treaz - mor de foame. Baba îmi ascunde hrana sub gheaţă, sub zăpadă. Nu mă iubeşte bătrâna. Nu mă iubeşte...
Când dorm - visez că pădurea e doldora de căpşuni. Şi astfel trece vremea... Să nu uitaţi să mă treziţi... Vă rog!
        - Te vom trezi, Mişani, promit vrăbiuţele apoi zboară pe crenguţele lor de brăduţ.
Iarna aduce în pădure zăpadă şi multă lumină. Zile în şir cad fulgi măşcaţi şi pufoşi. Toată lumea aşteaptă Crăciunul. Crăciunul vine şi pădurea se umple de zarvă şi de veselie. Moş Crăciun împarte daruri.
        - Această ulcică cu miere... zice el scotocind prin desagă, pentru cine credeţi că e?
        - Pentru mine! Strigă bursucul.
        - Ba e a mea! Se bagă la moş vulpea cea roşcată. De altfel... Nu mi-a plăcut niciodată mierea. Să o ia bursucul, hotărăşte ea.
        - Această ulcică, zâmbeşte moşul, e pentru Mişani. Nimeni nu trebuie să fie uitat într-o asemenea zi. Nimeni.
        - Mişani are prieteni? Întreabă bătrânul.
        - Are! Se apropie de moş vrăbiuţele, veveriţa şi iepuraşul. Noi suntem prietenii lui.
        - Bravo, îi mângâie cu privirea bătrânul. Duceţi-i mierea. Când se va trezi să-i spuneţi că e de la Moş Crăciun şi că e norocos cu asemenea prieteni.
După sărbători pădurea pare pustie. Toată lumea se odihneşte. Iepuraşul rar îşi scoate urechiuşele pe fereastră. Vrăbiuţele moţăie somnoroase pe brăduţ. Veveriţa ronţăie nuci în cămăruţa sa. Uneori, veselă şi bine dispusă, sare din creangă în creangă privind cum se scutură zăpada.
        - Eu ştiu de ce Iarna acoperă pământul cu o plapumă de nea! strigă ea.
        - De ce? întreabă plictisite vrăbiuţele.
        - Ca să-i fie cald! Ca şi Mişani - Pământul doarme trei luni de zile. Acolo, sub plapumă, se odihneşte iarba, se odihnesc floricelele ce vor răsări la primăvară. Iernii îi este frică să nu le îngheţe gerul pe toate.
        - Gerul nu ştie de milă, oftează vrăbiuţele. Oare când va veni primăvara?
        - Nu degrabă... Iarna e abia la început. Şi veveriţa intră în scorburică să ronţăie nuci.
Zilele sunt scurte, nopţile - lungi, vremea trece greu. Totuşi, într-o bună zi Iarna îşi ia aşternuturile albe şi pleacă. Ce mai bucurie!
        - Cipcirip! Cipcirip! A venit Primăvara!
Odată cu venirea primăverii, pădurea se trezeşte la viaţă. Peste tot fierbe munca. Vrăbiuţele se grăbesc să-şi clădească o nouă căsuţă. Adună crenguţe, firicele de iarbă uscată, le lipesc împreună şi căsuţa e gata.
        - Dar unde e Mişani? Îşi aminteşte veveriţa.
        - Aoleu! Am uitat! Se agită vrăbiuţele.
        - Cipcirip! Cipcirip! Aleargă ele spre căsuţa ursuleţului. Trezeşte-te, Mişani! A venit primăvara!
În bârlog, nici o mişcare.
        - Nu se trezeşte, oftează o vrăbiuţă.
        - O fi păţit ceva, e îngrijorată cealaltă.
        - Trebuie să intrăm să vedem, propune veveriţa.
Aerul din încăperea unde doarme Mişani e atât de îmbâcsit, atât de greu încât toţi trei - mai să leşine.
        - Să deschidem ferestrele! Strigă veveriţa. Să aerisim, să lăsăm să pătrundă lumina!
        - Slavă Domnului că e viu. Ce mizerie e aici...
Şi vrăbiuţele împreună cu veveriţa, cărora li se alătură şi Blăniţă Albă, imediat se pun pe treabă. În scurt timp, locuinţa lui Mişani, e de nerecunoscut. Pe pereţii proaspăt vopsiţi, veveriţa desenează mănunchiuri de căpşuni. Draperiile vechi sunt înlocuite cu altele noi, de culoare roz, cu albinuţe şi fluturaşi coloraţi pe ele. Podeaua e spălată şi acoperită cu covoraşe moi. Un scăunaş lung, de lângă perete, e învelit cu un ţol în dungi de toate culorile. Nu mai e nimic de făcut. Prietenii se aşează pe scăunaş şi aşteaptă să se trezească Mişani.
        - Trezeşte-te, Mişani! Trezeşte-te! Îşi pierd răbdarea vrăbiuţele. A venit Primăvara! Nu e timp de dormit!
        - Ştiţi ceva? Zice o vrăbiuţă. Mă duc să-l gâdil la tălpi. Va face ochi imediat.
        - Îhî, zâmbeşte pe sub mustăţi iepuraşul. Du-te... O labă de-a lui Mişani şi socoteşte că nu mai are cine-ţi cloci ouăle.
        - Atunci? Ce e de făcut? Dacă aşteptăm până se trezeşte de bună voie - ne prinde iarna aici.
        - Nu vă enervaţi, îi sfătuieşte veveriţa. Acuş îl trezim. Aduceţi ulcica cu miere de la Moş Crăciun! Puneţi samovarul. La aroma ceaiului cu miere - Mişani nu va rezista.
Aburii ceaiului umple toată încăperea.
        - Ce miros plăcut, deschide un ochi Mişani. Miroase a primăvară. Aoleu! Nu cumva? A venit? Sare el speriat de pe cuptor.
        - A venit, a venit! Dacă mai dormi, primăvara pleacă fără să o vezi, glumeşte iepuraşul.
Mişani iese în uşa bârlogului. Îşi întinde lăbuţele, răsuflă din toţi plămânii. Pădurea e aproape verde. Peste tot flori, zumzet de albine, ciripit de păsărele. Cerul e albastru, soarele e vesel.
        - Ce minunată e Primăvara, se întoarce Mişani la prietenii lui. Cu această ocazie, nu ar fi rău să chefuim! Sunt flămând ca un lup! Apoi, observând ulcica cu miere, o duce la gură şi nu se opreşte până nu dă de fund. Vrăbiuţele, iepuraşul şi veveriţa se strecoară afară pe neobservate.
        - Uf... L-am trezit, se bucură vrăbiuţele. Acum la treabă! Nu e vreme de chefuri! O zi de primăvară hrăneşte un an!

Rapsodii de primăvară - de George Topârceanu

Sus prin crângul adormit,
                        A trecut în taină mare,
                        De cu noapte, risipind
                        Şiruri de mărgăritare
                        Din panere de argint,
                        Stol bălai
                        De îngeraşi,
                        Cu alai
                        De toporaşi.
                        Primăvară, cui le dai?
                        Primăvară, cui le laşi?
 
                        II
 
                        Se-nalţă abur moale din grădină.
                        Pe jos, pornesc furnicile la drum.
                        Acoperişuri veştede-n lumină
                        Întind spre cer ogeacuri fără fum.
 
                        Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
                        Şi ies gândacii-Domnului pe zid.
                        Ferestre amorţite se deschid,
                        Să intre-n casă soarele şi vântul.
 
                        De prin balcoane
                        Şi coridoare
                        Albe tulpane
                        Fâlfâie-n soare.
                        Ies gospodinele
                        Iuţi ca albinele,
                        Părul le flutură,
                        Toate dau zor.
                        Unele mătură,
                        Altele scutură
                        Colbul din pătură
                        Şi din covor.
 
                        Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
                        Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii
                        De frică să nu-i cadă la picioare,
                        Din creştet, vălul subţirel de floare.
 
                        Că s-a trezit aşa de dimineaţă
                        Cu ramuri albe - şi se poate spune
                        Că-i pentru-ntâia oară în viaţă
                        Când i se-ntâmplă-asemenea minune.
 
                        Un nor sihastru
                        Şi-adună-n poală
                        Argintul tot.
                        Cerul e-albastru
                        Ca o petală
                        De miozot.
 
                        III
 
                        Soare crud în liliac,
                        Zbor subţire de gândac,
                        Glasuri mici
                        De rândunici,
                        Viorele şi urzici...
 
                        Primăvară, din ce rai
                        Nevisat de pământeni
                        Vii cu mândrul tău alai
                        Peste crânguri şi poieni?
                        Pogorâtă pe pământ
                        În mătăsuri lungi de vânt,
                        Laşi în urmă, pe câmpii,
                        Galbeni vii
                        De păpădii,
                        Bălţi albastre şi-nsorite
                        De omăt topit abia,
                        Şi pe dealuri mucezite
                        Arături de catifea.
 
                        Şi porneşti departe-n sus
                        După iarna ce s-a dus,
                        După trena-i de ninsori
                        Aşternută pe colini...
                        Drumuri nalte de cocori,
                        Călăuzii cei străini,
                        Îţi îndreaptă an cu an
                        Pasul tainic şi te mint
                        Spre ţinutul diafan
                        Al câmpiilor de-argint.
                        Iar acolo te opreşti
                        Şi doar pasul tău uşor,
                        În omăt strălucitor,
                        Lasă urme viorii
                        De conduri împărăteşti
                        Peste albele stihii...
                        Primăvară, unde eşti?

Lumina din ochii metaforei - Temneanu Alexandra Miriam

  

Lumea e o metafora folosită de prea multe ori într-o poezie.

Iar eu parcă aș fi  una cu ochi verzi,

ce stă cu tăcerea lipită de fereastră.

Privesc doar apusul violet,

cum își face drum prin umbra gândului meu.

Seara lumina e un magnet al fulgilor cu gust de ceață.

Stă ascunsă după colțul străzii,

ca un uragan ce se teme de el însuși.

Mi-e teamă să o zic…

Cred  îi este frică doar că ar putea fi înlocuită.

(Temneanu Alexandra Miriam - cl. a IV-a D - 10 ani)