marți, 15 martie 2016

Iisus in celulă de Radu Gyr


 
















Az’ noapte Iisus a intrat la mine-n celulă.
O, ce trist, ce înalt era Christ !
Luna-a intrat după El în celulă,
Si-L făcea mai înalt si mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
Ochii adânci ca niste păduri.
Luna-L bătea cu argint pe vesminte,
Argintându-I pe mâini vechi spărturi.

M-am ridicat de sub pătura sură:
- Doamne, de unde vii? Din ce veac?
Iisus a dus lin un deget pe gură
Si mi-a făcut semn ca să tac...

A stat lângă mine pe rogojină...
- Pune-mi pe răni mâna ta.
Pe glezne-avea umbre de răni si rugină,
Parcă purtase lanturi, cândva...

Oftând, Si-a întins truditele oase
Pe rogojina mea cu libărci.
Prin somn lumina, dar zăbrelele groase
Lungeau pe zăpada Lui vărgi.

Părea celula munte, părea Căpătână,
Si misunau păduchi si guzgani.
Simteam cum îmi cade tâmpla pe mână,
Si am dormit o mie de ani...

Când m-am trezit din grozava genună,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă si era lună,
Numai Iisus nu era nicăieri...

- Unde esti, Doamne? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de cătui.
M-am pipăit, si pe mâinile mele
Am găsit urmele cuielor Lui...


PS. Analizați și acest poem de factură religioasă!


îmi ridic ochii spre umerii Tăi (psalm) - Paul Blaj

în fața ta încovoi ce a mai rămas din mine sunt colț de pâine
sau o zeamă de gulii stricată
nimic nu e demn de cenușiul ochilor tăi când mor oamenii
vino iar în mine ca în copilărie
fă-mă să mă simt iar sfânt și prieten cu dumneata
pentru că mi-ai lipsit o veșnicie
duioasă divinitate creator al meu
mă urmăreai când mergeam prin cețuri și ploi
în porturile lumii
te opreai la intrarea unor baruri
te așezai pe bordura subțire și îți puneai capul în palme
eu nu te chemam nimic din mine nu te striga
dar acum urlu vino și o vrabie ciugulește imperturbabilă lângă mine
firimiturile în care nu am investit nimic
vreau să fiu ocrotit de dumnezeul meu când dorm
iar eu simt acum că îți scriu în somn
anul în care mi-am spus singur rugăciunea a trecut de mult
nu știu de ce îngădui durerea unor prieteni de-ai mei
care nu mai reacționează nici la morfină
dumneata ești cel care are viitorul lângă el
nu te opri ca un străin la poarta mea bate cu putere doamne
pentru că simt vremuri grele pentru mine ca atunci când ești un copil
dolofan și toți râd de tine
sau cum rămâi privind lung după iubirea vieții tale
după mama copilului tău
fii soarele meu interior matale doamne
și lasă-mi pe piele anotimpuri iar în priviri roadele lor
ca să mor fericit știind că trăiesc
iar dacă totuși vom fi departe unul de altul
nu uita să îmi dai timp din timpul tău cât să te trăiesc până la capăt
vreau să fac excursii cu tine
vreau să privim răsărituri la mare sau să escaladăm versanți
să practicăm un sport extrem să mergem cu motociclete
să facem cadouri celor care ne ies în cale
să stăm la umbră de nuc și să citim dumneata să zâmbești în barbă
iar eu să nu mă pot concentra
vreau să te aud cum îmi spui că ții la mine ca la tine
și dumitale doamne ai să-mi ștergi lacrimile de bucurie
cu un prosop adus de mama și cumpărat de tata joia la târg
toate vor fi frumoase în casa noastră de la țară
pe care ai numit-o gândindu-te un pic cu degetul la tâmplă
noul ierusalim

PS. Analizați poezia de factură religioasă!

duminică, 13 martie 2016

Ședință de cenaclu literar nr. 5 / 2016

Mâine, luni, 14 martie 2016, la ora 18, 
în sala 48,
va avea loc ședința Cenaclului literar
 „Mai aproape de Cuvânt”.

Să vă aduceți creațiile din ultima lună.

O provocare pentru ședința de mâine prin următoarele titluri:

1. Ziua în care nu se întâmplă nimic
2. Captiv în coaja cuvintelor
3. Dansul păpădiilor