miercuri, 8 mai 2013

De la început - de Luminița Zaharia

 

 
cuvintele s-au amestecat,
cerne-le repede!
inima vrea să își lepede
consoanele obosite, atriul mutilat,
lumina să intre printre vocale
în toate buzunarele goale

acolo unde un copil bosumflat
se crezuse cândva împărat
în castele din turtă dulce
pentru toate prințesele sale

ah, încă o iubire,
încă o copilărie,
încă un minut
dincolo de ieri
peste mâine

și de la început...
 
 
Luminița Zaharia a venit cu daruri pentru noi: un poem
și desenul de mai jos realizat de fiica ei, Alina.
Mulțumiiiimm!!!!!
 
 
Click imagine

duminică, 5 mai 2013

Aştept să vină Lumina din cer ! - de Ana Maria Gîbu


 
 
a înflorit magnolia
în mir şi tăcere
poartă în palme
taina

răsărită dintr-un pumn de argilă

azi nu desenez
Îl ascult pe Iisus

nu mai plânge

locul acela
unde vorbele erau corbi
în fiecare primăvară
naşte Lumină

Hristos a Înviat!

Paşte fericit!


Cu drag si pretuire,
Ana Maria

Hristos a înviat - de Vasile Militaru















Hristos a înviat!Ce vorbă sfântă!
Îți simți de lacrimi calde ochii uzi
Și-n suflet parcă serafimii-ți cântă
De câte ori, creștine, o auzi?

Hristos a înviat în firul ierbii,
A înviat Hristos în Adevăr;
În poienița-n care zburdă cerbii,
În florile de piersic și de măr.


 În stupii de albină fără greș,
În vântul care suflă mângâios
În ramura-nflorită de cireș
Dar vai, în suflet ți-a-nviat Hristos?

Ai cântărit cu mintea ta, creștine,
Cât bine ai făcut sub cer umblând,
Te simți măcar acum pornit spre bine
Măcar acum te simți mai bun, mai blând?

Simți tu topită-n suflet vechea ură?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ți-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ți gură?
Iubirea pentru semeni o simți jar?

O, dacă-aceste legi de-a pururi sfinte
În aur măcar azi te-au îmbrăcat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept să cânți: Hristos a înviat!